Alain Delon: Voi părăsi această lume fără regrete

Actorul francez Alain Delon a declarat, într-un interviu acordat revistei Paris Match, la împlinirea a 60 de ani de carieră, că va "părăsi această lume fără regrete", transmite AFP.

8084 afișări
Imaginea articolului Alain Delon: Voi părăsi această lume fără regrete

Alain Delon: Voi părăsi această lume fără regrete (FOTO: Paris Match)

Publicaţia franceză Paris Match a scos pe piaţă, joi, o ediţie a sa specială, consacrată celor 60 de ani de carieră ai veteranului actor.

"Viaţa nu îmi mai oferă mare lucru. Am cunoscut tot, am văzut tot. Dar, mai ales, urăsc această epocă, mă face să vomit", a explicat actorul în vârstă de 82 de ani, la finalul interviului acordat vedetei TV Valérie Trierweiler, publicat sub titlul "Eu, Delon: interviul vieţii sale".

"Există aceşti oameni pe care îi urăsc. Totul este fals, toată este falsă. Nu mai există respect, nu se mai respectă cuvântul dat. Contează doar banii. Auzi vorbindu-se despre crime pe tot parcursul zilei. Ştiu că voi părăsi această lume fără regrete", a declarat Alain Delon, care a vorbit în acest interviu despre cariera sa, relaţiile dificile cu familia, femeile pe care le-a iubit şi prietenii pe care i-a pierdut.

"Aproape toţi au murit", a declarat starul clasicului de acum film "Ghepardul".

Întrebat dacă în prezent are o relaţie sentimentală, actorul a spus că nu "a găsit acea femeie". "Nu spun că nu există candidate. Sunt zece, dar niciuna nu se potriveşte celei cu care vreau să îmi sfârşesc viaţa. (...) Aş putea să mă căsătoresc cu o femeie, dacă ea ar fi gata să mă însoţească până la final", a spus actorul.

Alain Delon a mai spus că filmările pentru "ultimul său lungmetraj", care ar trebui să fie regizat de Patrice Leconte şi în care ar trebui să joace alături de Juliette Binoche, "au fost amânate". Dar şi-ar dori să urce şi pe scena de teatru "pentru o ultimă oară".

Cel mai recent lungmetraj în care a jucat Alain Delon datează din 2008, "Astérix la jocurile olimpice", de Frédéric Forestier şi Thomas Langmann, în care actorul a jucat rolul lui Iulius Cesar. De asemenea, pe scena de teatru a jucat cel mai recent în spectacolul "Une Journée ordinaire", de Eric Assous, în 2011 şi 2013.

Alain Delon a jucat în pelicule precum "Rocco şi fraţii săi" (1960), "În plin soare" (1960), "Eclipsa" (1962), "Ghepardul" (1963), "Laleaua neagră" (1964), "Samuraiul" (1967), "Borsalino" (1970), "Notre histoire" (1984), "Pe cuvânt de poliţist" (1985).

Actorul s-a născut pe 8 noiembrie 1935 şi a fost curtat încă de la începuturi de industria hollywoodiană, însă, deşi i s-a oferit şansa de a fi distribuit într-unul dintre filmele lui David O. Selznick, Delon decide să-şi înceapă cariera în Franţa, unde se lansează în 1957, în "Quand la femme s'en mêle", regizat de Yves Allégret.

În 1964, Alain Delon a fost nominalizat pentru prima dată la Globul de Aur. În 1977 a ajuns pe lista favoriţilor la premiile César, pentru rolul principal din "Mr. Klein", de Joseph Losey, iar interpretarea din "Notre Histoire", de Bertrand Blier, i-a adus, în 1985, premiul pentru cel mai bun actor. La Festivalul de la Berlin a primit Ursul de Aur onorific în 1995, iar, în 2005, a fost numit Ofiţer al Legiunii de Onoare de preşedintele francez Jacques Chirac.

Alain Delon are propria linie de accesorii şi parfumuri de lux şi apare pe coperta albumului "The Queen is Dead" al celor de la The Smiths. "Beautiful Killer", piesa Madonnei de pe albumul "MDNA", este un tribut adus actorului.

Anul trecut, Alain Delon a venit la Cluj-Napoca, unde a primit premiul de excelenţă la gala Transilvania International Film Festival (TIFF).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici