"Aniela", primul serial de epocă românesc, din toamnă, Acasă

Actorii Adela Popescu, Denis Ştefan, Bogdan Albulescu şi Sabina Posea vor fi protagoniştii primului serial de epocă românesc, intitulat "Aniela", care va fi difuzat, din toamnă, Acasă.

661 afișări
Imaginea articolului "Aniela", primul serial de epocă românesc, din toamnă, Acasă

"Aniela", primul serial de epocă românesc, din toamnă, Acasă

"Aniela" este un proiect marca Promance, o companie a MediaPro Pictures, şi va prezenta publicului o distribuţie de zile mari.

Adela Popescu o va interpreta pe Aniela Elefterios, o tânără din înalta societate.

"Sunt mai încrezătoare ca niciodată în acest proiect, consider că toată experienţa mea de până acum m-a pregătit pentru interpretarea acestui rol, sper din toată inima să reuşesc să mă ridic la nivelul aşteptărilor şi vreau să fiu pe măsura valorii acestui proiect ambiţios. În încercarea de a o cunoaşte pe Aniela, am descoperit o lume fascinantă citind, călătorind în timp, o lume pe care deja o simt ca fiind a mea", spune vedeta Acasă.

Adela Popescu şi Denis Ştefan vor forma prima pereche de protagonişti a producţiei.

După rolurile din "Inimă de ţigan" şi "Regina", Denis îl va interpreta pe ofiţerul Radu Vulturesco.

"Acest rol înseamnă o nouă etapă în cariera mea, un rol complet diferit de tot ce am făcut până acum, pentru că este un personaj care trăieşte într-o lume cu un parfum deosebit. Radu Vulturesco este, în acelaşi timp, un personaj greu de jucat şi tocmai de aceea îmi va face o plăcere deosebită să-l intepretez", mărturiseşte Denis.

"Dacă în momentul în care am intrat în «Regina» nu am realizat cât de mare va fi impactul asupra publicului, eu fiind la primul rol principal, iată-mă acum la al doilea rol principal, de această dată pot să prevăd mega-succesul pe care îl va avea «Aniela» şi sunt mândru că fac parte din distribuţia acestui serial care va face istorie în industria televiziunii din România", declară Bogdan Albulescu, care va interpreta rolul lui Stere Antoniade.

Actriţa Sabina Posea, nou venită în echipa Promance, va forma, alături de Bogdan Albulescu, cea de-a doua pereche din "Aniela". "Întreaga echipă îmi inspiră foarte multă încredere. Mie nu-mi rămâne decât să mă responsabilizez şi să fac tot ce ţine de mine pentru un rezultat cât mai bun", mărturiseşte Sabina.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici