Bobbi Kristina Brown ar putea fi deconectată, miercuri, de la aparatele care o ţin în viaţă

Bobbi Kristina Brown va fi deconectată de la aparatele de menţinere a funcţiilor vitale, miercuri, în ziua în care se vor împlini exact trei ani de la decesul mamei sale, cântăreaţa americană Whitney Houston, au declarat pentru TMZ.com mai multe surse din familia rapperului Bobby Brown.

470 afișări
Imaginea articolului Bobbi Kristina Brown ar putea fi deconectată, miercuri, de la aparatele care o ţin în viaţă

Bobbi Kristina Brown ar putea fi deconectată, miercuri, de la aparatele care o ţin în viaţă (Imagine: Hepta)

Mai multe surse din familia Brown au dezvăluit reporterilor de la TMZ.com că rapperul Bobby Brown a luat în cele din urmă această decizie dureroasă, după ce a înţeles că nu mai există nicio şansă ca fiica lui, în vârstă de 21 de ani, să se trezească din comă.

O sursă din familia Houston declarase duminică, pentru acelaşi site, că Cissy Houston, mama cântăreţei Whitney Houston, doreşte ca Bobby Kristina să fie deconectată de la aparatele de menţinere a funcţiilor vitale pe 11 februarie, în ziua în care se vor împlini trei ani de la decesul celebrei artiste, "pentru ca mama şi fiica ei să fie legate pentru eternitate".

Informaţia nu a fost deocamdată confirmată în mod oficial de familia Houston, dar ea a fost totuşi publicată de New York Post în cursul zilei de marţi.

La rândul lor, membrii familiei Brown sunt extrem de afectaţi de această decizie, dar s-au declarat de acord cu ea, întrucât consideră că medicii nu mai pot să facă absolut nimic pentru a o salva pe Bobbi Kristina.

Poliţia americană a iniţiat între timp o anchetă, întrucât Bobbi Kristina prezenta urmele unor lovituri pe corp şi în zona feţei în momentul în care a fost descoperită în stare de inconştienţă şi transportată de urgenţă la spital. Potrivit unor surse, principalul suspect este considerat Nick Gordon, iubitul tinerei.

Bobbi Kristina Brown se află în comă indusă încă de pe 31 ianuarie, întrucât medicii au dorit să reducă riscul de declanşare a unor inflamaţii la nivel cerebral.

Bobbi Kristina, fiica regretatei cântăreţe americane Whitney Houston cu rapperul Bobby Brown, a fost spitalizată de urgenţă weekendul trecut, după ce iubitul ei, Nick Gordon, a descoperit-o fără semne vitale în cada din sala de baie a reşedinţei lor din Roswell, un oraş din statul american Georgia.

De atunci, familia Houston a dat publicităţii o declaraţie de presă în care a precizat că Bobbi Kristina, în vârstă de 21 de ani, "luptă pentru viaţa ei" şi, potrivit presei americane, a fost transferată de la North Fulton Hospital la Emory University Hospital din Alabama.

În urmă cu aproape trei ani, pe 11 februarie, mama lui Bobbi Kristina, renumita cântăreaţă americană Whitney Houston, a fost descoperită decedată într-o cadă din hotelul Beverly Hilton din Los Angeles, cu doar câteva ore înainte de a participa la o petrecere organizată cu ocazia premiilor Grammy.

Autopsia a dezvăluit faptul că artista s-a înecat în cadă, "în apă extrem de fierbinte", care avea o adâncime de doar 30 de centimetri. Biroul de medicină legală din Los Angeles a stabilit că decesul cântăreţei a reprezentat o "moarte accidentală prin înecare", iar printre factorii care au contribuit la deces s-au aflat "o maladie cardiacă şi consumul de cocaină".

Bobbi Kristina Brown este singurul copil al celebrei cântăreţe. Ea s-a născut în 1993, în timpul căsătoriei lui Whitney Houston cu rapperul Bobby Brown, de care artista a divorţat în 2007.

Bobbi Kristina a devenit cunoscută publicului american la jumătatea anilor 2000 graţie reality show-ului "Being Bobby Brown", în care a apărut adeseori alături de părinţii ei.

Whitney Houston şi fiica ei au cântat împreună la televiziunea naţională americană în 2009. Cu acea ocazie, ele au interpretat împreună piesa "My Love Is Your Love", în Central Park din New York, într-o ediţie specială a emisiunii "Good Morning America", difuzată de postul ABC.

Bobbi Kristina era foarte apropiată de mama ei, iar decesul acesteia a reprezentat o veritabilă tragedie pentru ea.

La doar câteva zile după decesul cântăreţei, Bobbi Kristina - care avea pe atunci vârsta de 18 ani - a fost transportată de urgenţă la Cedars-Sinai Medical Center, întrucât "se simţea copleşită", a precizat un prieten de familie, Kim Burrell.

În 2012, Bobbi Kristina a fost acuzată în presa americană că ar consuma substanţe ilegale, după apariţiile sale controversate în câteva episoade ale reality show-ului "The Houstons: On Our Own", produs şi difuzat de postul de televiziune Lifetime, care a prezentat viaţa familiei Houston după decesul celebrei cântăreţe.

Una dintre controversele generate de acest reality show a vizat relaţia lui Bobbi Kristina cu Nick Gordon, un tânăr sărac care locuia în reşedinţa cântăreţei Whitney Houston şi cu fiica ei, de când acesta avea vârsta de 12 ani.

La doar câteva luni după aceea, Bobbi Kristina şi Nick Gordon au anunţat că s-au logodit.

În ianuarie 2014, Bobbi Kristina a publicat pe contul ei de Twitter o fotografie cu două verighete, alături de un mesaj - "Tineri căsătoriţi. Sunt atât de îndrăgostită" -, sugerând astfel că s-ar fi căsătorit cu Nick Gordon.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici