Carla Bruni-Sarkozy, acuzată de "bădărănie" într-un ziar al lui Berlusconi

Cotidianul Il Giornale, din cadrul trustului de presă al familiei premierului Silvio Berlusconi, o acuză pe Carla Bruni, soţia preşedintelui Franţei, de "bădărănie", pentru că ar fi lipsit de la întâlnirile organizate pentru soţiile liderilor G8, inclusiv una cu Papa Benedict.

25 afișări
Imaginea articolului Carla Bruni-Sarkozy, acuzată de "bădărănie" într-un ziar al lui Berlusconi

Carla Bruni-Sarkozy, acuzată de "bădărănie" într-un ziar al lui Berlusconi (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Doamna Sarkozy a lipsit, fără ruşine, de la toate întâlnirile, începând de la cea cu Papa Benedict al XVI-lea şi până la cea cu sinistraţii cutremurului", scrie Il Giornale.

"Cineva ar trebui să-i spună Primei Doamne a Franţei că snobismul exagerat la noi se numeşte bădărănie", continuă cotidianul.

Carla Bruni-Sarkozy a hotărât să vină în Italia joi seara, fără să ia parte, astfel, nici la întâlnirea soţiilor liderilor G8 cu Papa Benedict al XVI-lea, nici la vizita comună efectuată la sinistraţii din L'Aquila, oraş devastat cu trei luni în urmă de un cutremur soldat cu moartea 299 de persoane.

Carla Bruni-Sarkozy a anunţat că va vizita vineri persoanele fără adăpost din L'Aquila.

Presa italiană, în special cea de dreapta, o critică pe soţia preşedintelui Franţei, Nicolas Sarkozy, care este de origine italiană, pentru că l-a susţinut pe fostul terorist de stânga Cesare Battisti, refugiat în Brazilia şi a cărui extrădare este cerută de Italia. Ironizând-o, Il Giornale afirmă că Bruni a fost întotdeauna "foarte atentă la cauza dezmoşteniţilor".

"Dar cu comportamentul pe care l-a avut Carla Bruni-Sarkozy în timpul summitului G8, chiar şi actele de caritate miros urât. Şi nu din cauza orientării de stânga a Primei Doamne, ci din cauza efortului de a fi în lumina reflectoarelor", continuă cotidianul italian.

"Voia, oare, să pară ea cea mai bună de la summit? Făcând ceea ce face, rămâne ceea ce este. Doar cea mai «sexy»", conchide publicaţia familiei Berlusconi, cu un joc de cuvinte vulgar între "buona" (bună) şi "bona" (sexy).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici