Colecţie de pantofi sport de lux lansată în colaborare cu fosta jucătoare de tenis Marion Bartoli - GALERIE FOTO

Compania Musette a lansat luni, la Paris, colecţia de pantofi sport de lux "Premier Envol", realizată în colaborare cu fosta jucătoare de tenis Marion Bartoli, preţul unei perechi fiind între 299 şi 590 de euro.

839 afișări
Imaginea articolului Colecţie de pantofi sport de lux lansată în colaborare cu fosta jucătoare de tenis Marion Bartoli - GALERIE FOTO

Marion Bartoli (Imagine: Alexandra Vladescu/Mediafax Foto)

Lansarea a avut loc la magazinul Musette din Paris, în prezenţa a numeroase personalităţi din lumea mondenă şi din cea sportivă.

Marion Bartoli spune că "Premier Envol" este o colecţie pusă la punct în timp record, cu multă muncă, însă aceasta nu va fi singura colaborare cu firma producătoare.

GALERIE FOTO

"Am avut prima interacţiune cu Musette în decembrie anul trecut, când am purtat o pereche de pantofi creaţi de ei la un eveniment. M-am simţit atât de confortabil şi am primit numeroase aprecieri, încât am vrut să aflu mai multe despre acest brand. Am vrut să lansez o colecţie de pantofi, aşa că m-am întâlnit cu Cristina şi Oana (n.r. Cristina Bâtlan - coproprietar; Oana Gharbi – proprietara francizei), şi imediat am început colaborarea”, a declarat pentru MEDIAFAX fosta jucătoare de tenis.

Colecţia a fost realizată într-un timp extrem de scurt.

"Marion căuta de ceva vreme un colaborator şi un producător pentru linia ei de bascheţi de lux. A găsit variante în Italia, însă preţul produsului finit ar fi fost extrem de mare, a găsit variante în China, dar a refuzat pentru că a vrut calitate, şi aşa a ajuns la Musette. Pe data de 15 mai am avut prima întâlnire cu ea, iar astăzi, pe 2 iunie, am lansat colecţia”, a declarat Oana Gharbi, proprietara francizei.

"Încălţămintea are numeroase elemente lucrate manual, cu totul diferite de ceea ce se foloseşte la pantofii sport. Noi am schimbat conceptul cunoscut al pantofilor sport comozi şi avem un pantof la modă şi comod", a declarat Cristina Bâtlan, coproprietar şi director de creaţie Musette.

Preţurile pantofilor sport de lux din colecţia Marion Bartoli sunt cuprinse între 299 şi 590 de euro (cei din piton). Pantofii vor fi comercializaţi în magazinele Musette din lume, însă reprezentanţii companiei nu pot preciza momentan dacă şi în România.

"Preţul pantofilor din această colecţie este între 299 şi 590 de euro. Încă nu ştim dacă vom vinde această marcă în România", a declarat Cristina Bâtlan.

Musette este o companie producătoare de încălţăminte şi genţi de lux înfiinţată în 1992. În prezent, producătorul are peste 20 de magazine în România, SUA, Bulgaria, Israel, Mongolia, Liban, Franţa şi Austria şi peste 400 de angajaţi.

Marion Bartoli este o fostă jucătoare profesionistă de tenis. În 2013 a câştigat proba de simplu la turneul de la Wimbledon, iar în 14 august şi-a anunţat retragerea din activitatea sportivă, din cauza problemelor de sănătate căpătate de-a lungul carierei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici