Designerul Dorin Negrău îşi prezintă colecţia "Duality", joi, la New York Fashion Week

Designerul român Dorin Negrău îşi va prezenta colecţia de primăvară/ vară "Duality", joi, la New York Fashion Week, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX de Institutul Cultural Român (ICR) din oraşul american.

231 afișări
Imaginea articolului Designerul Dorin Negrău îşi prezintă colecţia "Duality", joi, la New York Fashion Week

Designerul Dorin Negrău (Imagine: Razvan Iosif/Mediafax Foto)

ICR New York susţine prezenţa lui Dorin Negrău, pe 11 septembrie, de la ora 12.00, la Pavilion, Lincoln Center, cu colecţia de primăvară/vară 2015 "Duality" la renumitul eveniment Mercedes-Benz Fashion Week, ce are loc la New York săptămâna aceasta.

Inspirat din dualitatea mitului vampirului Dracula, designerul Dorin Negrău, născut în Transilvania, propune o colecţie în care jocul elementelor - masculin versus feminin - poartă privitorul într-o lume contemporană, a eternei întrebări privind dualitatea semenilor.

Conceptul colecţiei reuşeşte să surprindă misterul dualităţii fiecărei persoane, al sexualităţii şi dorinţelor ascunse, al nevoii de reîncărcare spirituală din seva locului de origini. Suprapuneri de materiale neconvenţionale, dezintegrări de materiale, transparente, sexualitate sunt câteva dintre elementele vampiro-eclectice din colecţia de primăvară/vară 2015, potrivit comunicatului.

Colecţia îşi regăseşte sursa de inspiraţie în costumul tradiţional românesc, realizat cu măiestrie şi dibăcie de bunica designerului într-un moment crucial al vieţii ei, când îşi jelea fratele dispărut pe frontul de luptă din Rusia. Designerul Dorin Negrău îşi susţine colecţia valorificând şi tehnica broderiei manuale realizate de femeia de la ţară din România.

Potrivit comunicatului, din respect pentru poporul american, având în vedere semnificaţia zilei de 11 septembrie, designerul român îşi va aduce omagiul pentru victimele atentatelor din 2001, prin stilizarea însemnelor de doliu tradiţional românesc în colecţia Dorin Negrau primăvară/vară 2015.

Dorin Negrău este un designer român care îşi adoră originile transilvanene, pe care le manifestă printr-un spirit liber, eclectic, de fiecare dată în colecţiile sale cu inspiraţie din tradiţionalul românesc.

Dorin Negrău participă la cel mai important eveniment de modă al toamnei de la New York, Mercedes- Benz Fashion Week, alături de 91 de designeri şi case de modă de mare prestigiu, din SUA şi din alte ţări.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici