Doina Spătaru roagă presa să trateze cu discreţie şi decenţă moartea fiicei sale, Mălina Olinescu

Doina Spătaru, mama Mălinei Olinescu, roagă presa să trateze "cu discreţie, cu decenţă şi cu respect" moartea fiicei sale, care a trecut prin viaţă cu discreţie.

6158 afişări
Imaginea articolului Doina Spătaru roagă presa să trateze cu discreţie şi decenţă moartea fiicei sale, Mălina Olinescu

Doina Spătaru roagă presa să trateze cu discreţie şi decenţă moartea fiicei sale, Mălina Olinescu (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax foto)

Într-o declaraţie acordată luni presei, Doina Spătaru a mulţumit tuturor posturilor de televiziune pentru momentul remember închinat Mălinei.

"Vă mulţumesc tuturor şi am o rugăminte. Aşa cum Mălina a trecut prin viaţă cu discreţie, vă rog din tot sufletul - şi sunt convinsă că este şi dorinţa ei - să trataţi trecerea ei dincolo cu discreţie, cu decenţă şi cu respect", a spus Doina Spătaru.

Cântăreaţa Mălina Olinescu a murit, în noaptea de duminică spre luni, căzând de la etajul şase al blocului în care locuia, situat în zona Gării de Nord din Bucureşti, a declarat, pentru MEDIAFAX, coordonatorul SMURD Bucureşti, medicul Bogdan Opriţa. Echipajul SMURD a sosit la locul incidentului la ora 0.58, în noaptea de duminică spre luni. Membrii echipajului SMURD au făcut timp de 30 de minute manevre de resuscitare, fără a avea succes.

Cântăreaţa de muzică pop Mălina Olinescu avea 37 de ani şi era fiica cântăreţei Doina Spătaru şi a actorului Boris Olinescu.

Moartea cântăreţei Mălina Olinescu a fost violentă, fiind cauzată de multiple traumatisme şi hemoragii interne, potrivit constatărilor medicilor legişti, care au efectuat, luni, necropsia artistei.

Medicii legişti de la Institutul Naţional de Medicină Legală "Mina Minovici" din Bucureşti au efectuat autopsia cadavrului, ei prelevând probe pentru analize toxicologice, potrivit procedurilor în astfel de cazuri, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse oficiale.

Parchetul Tribunalului Bucureşti a deschis dosar privind împrejurările în care s-a produs decesul cântăreţei Mălinei Olinescu, primele indicii sugerând faptul că artista s-a sinucis, au declarat, luni, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.

Procurorii de la Serviciul Omoruri din cadrul Parchetului Tribunalului Bucureşti au adunat probe de la locul unde s-a prăbuşit artista, dar şi din locuinţa acesteia.

Totodată, mai multe persoane vor fi audiate pentru a clarifica motivul pentru care Mălina Olinescu a recurs la acest gest.

Pe de altă parte, cântăreţul Călin Geambaşu a declarat pentru Ştirile Pro TV că artista spunea că se va sinucide încă "de acum trei-patru ani", iar între timp cântăreaţa a făcut investigaţii de specialitate la Spitalul Elias din Capitală.

"Nu înţelegem nimic ce se întâmplă. De acum trei-patru ani spunea că o să facă lucrul ăsta, din cauza faptului că este un om minunat, mult prea sensibil pentru lumea în care trăim", spune Călin Geambaşu. "A fost o fată extraordinară, dar ce putem să spunem în asemenea momente?! Lacrimile îşi mai au rostul?!", a zis cântăreţul.

"Acum două zile am fost la o emisiune cu ea, era extraordinar de fericită. Mălina zâmbea încontinuu. M-a invitat la ea acasă, aici în apartament, acum două zile. Nu am mai fost de şase luni la ea în apartament, era fericită că şi-a renovat casa. Făceam planuri la mine în minte ce să-i fac cadou de Crăciun", a mai spus Călin Geambaşu.

El a adăugat că Mălina Olinescu a făcut investigaţii la Spitalul Elias. "Şefa Spitalului Elias a avut-o sub grijă o perioadă, chiar s-a dus să facă acolo nişte investigaţii, nu ştiu, s-a ţinut, nu s-a ţinut de tratament. A mai avut tentative?! Nu, dar ne spunea nouă, o ameninţare, dar nu credeam totuşi că o s-o facă şi nici nu voiam să apăsăm foarte mult pe problemă", a spus Călin Geambaşu.

Artistul a mai spus că Mălina Olinescu nu a fost "un om părăsit", ci era foarte împlinită profesional, iar prietenii îi erau alături.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici