Fiica lui Keith Richards, arestată pentru posesie de droguri
Modelul britanic în vârstă de 25 de ani a fost surprins în timp ce scria cu graffiti pe zidurile unei clădiri din Manhattan, în noaptea de marţi spre miercuri. Poliţiştii americani au remarcat o femeie care desenase cu un tub acrilic litera „T” urmată de o inimă şi de litera „A”.
După ce au arestat-o, poliţiştii au descoperit asupra ei câteva grame de marijuana şi „o substanţă interzisă”. Potrivit bbc.co.uk, este vorba de opt pastile de hidrocodonă, un opioid semisintetic folosit ca analgezic şi antitusiv.
Theodora Richards, fiica lui Keith Richards şi a fostului model Patti Hansen, se va prezenta din nou la Curtea Supremă din New York pe 21 aprilie. Ea a refuzat deja oferta procurorilor americani de a efectua două zile de muncă în folosul comunităţii şi de a urma timp de o zi un curs de informare asupra substanţelor care dau dependenţă. Theodora Richards a fost eliberată fără a fi obligată să plătească cauţiune.
Fiica chitaristului Keith Richards a apărut în diverse campanii publicitare lansate de branduri importante din lumea modei precum Tommy Hilfiger şi Burberry.