Video GALERIE FOTO, VIDEO Peste 30 de primari s-au întrecut la un concurs de tăiat porci cu scopul de a dona carnea

Peste 30 de primari din Argeş s-au înscris la concursul de tăiat porcul care a avut loc joi la Conacul Goleşti, câştigătoare ieşind localitatea Albota, cu un porc de 358 de kg, informează corespondentul MEDIAFAX.

1063 afișări

VEZI GALERIA FOTO MAI JOS

Pe ultimul loc s-au clasat cei din Valea Iaşului, cu un porc de aproximativ 80 de kg, dar cu şoriciul şi carnea numai bune pentru a ajunge la copii din centrele de plasament şi bătrâni aflaţi în azile din Argeş, scopul acţiunii fiind şi unul umanitar.

Şorici, pomana porcului, sarmale, mămăligă, brânză, mistreţ, ţuică fiartă, vin fiert, cozonac şi alte preparate, dar şi muzică bună, cam acestea au fost ingredientele care au adunat, joi la Conacul Goleşti sute de reprezentanţi de la peste 30 de primării din Argeş. Fiecare a avut în sarcină să aducă un porc. Pe lângă acestea, primarii s-au întrecut în organizarea standurilor de prezentare.

"Cu siguranţă de la Albota am adus cel mai mare porc. Are 358 de kg. Alţi primari s-au cuplat să cumpere un porc mult mai mic. Fiecare cum a considerat. Pe lângă porcul care va fi donat bătrânilor sărmani şi copiilor instituţionalizaţi am adus pentru cei prezenţi o oală de samale, un mistreţ şi multe preparate din carne de porc", a declarat Ion Dumitru, primarul comunei Albota.

Porcii au fost sacrificaţi şi tranşaţi conform tradiţiei. Apoi edilii şi echipele lor s-au întrecut în pregătirea diverselor preparate.

Edilul de la Băbana spune că şi-a adus cu sine cea mai bună echipă, echipa verde, dar şi un porc crescut ecologic. Mai mult, cei prezenţi, care posteau, s-au abţinut cu greu în faţa standului care, potrivit vizitatorilor, a fost unul dintre cele mai bogate.

Supăraţi n-au fost nici cei de la Primăria Valea Iaşului care au ales special un porc mic, cu şoriciul fraged. "Special l-am adus, pentru că are şoriciul cel mai bun. Avem într-adevăr un porc mic, dar crescut ecologic, în condiţii naturale, la ţară, în comuna Valea Iaşului. Totul este natural. Nu are grăsime şi în cazul ăsta cred că este bine să-l donăm către o casă de copii sau unui cămin de bătrâni. Are în jur de 80 de kg", a declarat corespondentului Mediafax Cristian Enescu, viceprimarul localităţii Valea Iaşului.

Ca să arate că nu sunt supăraţi că n-au ieşit câştigători, ci din contră, că sunt şi darnici şi distractivi, echipa verde de la Primăria Băbana, costumată adecvat, a încins o horă.

La anul, primarii promit să păstreze tradiţia tăierii porcilor, iar carnea să fie, ca şi anul acesta, donată celor nevoiaşi.

Asociaţia Comunelor din România, Filiala Argeş, cea care a organizat evenimentul, a oferit primarilor participanţi diplome.

 

 

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici