Hrebenciuc, întrebat dacă va fi socru mare: Asta-i soarta mea, ce să fac?

Deputatul PSD Viorel Hrebenciuc a fost întrebat, luni, la Parlament, de jurnalişti, dacă urmează să fie în curând socru mare, mai precis dacă fiul său, Andrei, se va căsători în luna septembrie, el răspunzând: ”Asta-i soarta mea, ce să fac?”.

276 afișări
Imaginea articolului Hrebenciuc, întrebat dacă va fi socru mare: Asta-i soarta mea, ce să fac?

Viorel Hrebenciuc (Imagine: Gabriel Petrescu/Mediafax Foto)

Hrebenciuc nu a dorit să dea amănunte suplimentare despre căsătoria fiului său Andrei, precizând că petrecerea va fi una privată, iar nunta va fi ”frumoasă”.

”Nu am ce să spun, vă rog frumos, e programa noastră privată, vă mulţumesc pentru înţelegere”, a spus Hrebenciuc.

Surse politice au precizat, pentru MEDIAFAX, că Andrei Hrebenciuc se va căsători la începutul lunii septembrie cu Irina Noapteş, fiica fostului director al CFR Călători, Alexandru Noapteş.

Aceleaşi surse au arătat că petrecerea de nuntă va avea loc în Bucureşti, la un hotel de lux sau la domeniul Ştirbei.

De altfel, la sfârşitul săptămânii trecute Andrei Hrebenciuc şi Irina Noapteş au avut căsătoria la starea civilă, au relatat aceleaşi surse.

Sursele citate au arătat că la nuntă ar putea participa premierul Victor Ponta, precum şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici