Jennifer Aniston îşi vinde reşedinţa din Los Angeles

Actriţa americană Jennifer Aniston a declarat că este "pregătită să îşi simplifice viaţa" şi a decis să îşi vândă somptuoasa ei reşedinţă din Los Angeles pentru suma de 42 de milioane de dolari, informează people.com.

Urmărește
80 afișări
Imaginea articolului Jennifer Aniston îşi vinde reşedinţa din Los Angeles

Jennifer Aniston îşi vinde reşedinţa din Los Angeles (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Actriţa americană, care a împlinit de curând vârsta de 42 de ani, a declarat pentru revista People că, în ciuda faptului că şi-a dedicat mai bine de doi ani din viaţă renovării acelei reşedinţe, ce a fost amenajată potrivit principiilor din filosofia zen, a simţit că a sosit momentul să se despartă de acea vilă.

Jennifer Aniston a cumpărat această reşedinţă, botezată de actriţă cu numele "Ohana" - o referire la conceptul hawaian de familie extinsă - pentru suma de 13,5 milioane de dolari, în anul 2006.

Împreună cu o echipă de arhitecţi şi de decoratori, actriţa americană a petrecut peste doi ani renovând această vilă, în care s-a mutat cu puţin timp înainte de a împlini 40 de ani, în 2009.

Construită în 1970 pe un deal din Los Angeles, vila oferă o vedere spectaculoasă asupra oraşului. Într-un interviu acordat de actriţa americană pentru revista Architectural Digest, în urmă cu câteva luni, reşedinţa, ce are un singur nivel, îi oferă sentimentul "unei îmbrăţişări" şi "vibrează de toată acea dragoste cu care a fost construită".

Aniston a luat decizia de o scoate totuşi la vânzare într-o dimineaţă, pe când se afla la Londra, şi a avut sentimentul că viaţa ei este "cu adevărat dezordonată".

"Nu puteam să dorm şi am avut sentimentul că trebuia neapărat să simplific lucrurile. Viaţa mea trebuie să redevină simplă şi să elimin dezordinea. Mi-am dat seama că trebuie să-mi vând casa. Am înţeles că toate aceste lucruri reprezintă prea mult pentru mine. Nu sunt o astfel de persoană", a declarat actriţa pentru revista People.

Deşi Jennifer Aniston mai posedă o vilă mai mică în Los Angeles, actriţa americană ar putea să se mute definitiv din Hollywood. "Nu ştiu ce va fi, însă acum sunt în căutarea unui apartament mai mic în New York. Se vor întâmpla multe lucruri în viitorul apropiat şi sunt foarte încântată", a adăugat actriţa.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici