Nico şi Vlad vor intra primii în finala Eurovision

Nico şi Vlad, reprezentanţii României la Eurovision, care au trecut cu succes de semifinala de marţi seară, vor urca primii pe scena concursului final de sâmbătă, când se va decide câştigătorul competiţiei de anul acesta, informează TVR.

12 afișări
Imaginea articolului Nico şi Vlad vor intra primii în finala Eurovision

Nico şi Vlad vor intra primii în finala Eurovision (Imagine: Mediafax Foto)

Reprezentanţii României la Eurovision Song Contest 2008, Nico şi Vlad, au trecut, marţi seara, de prima etapă a competiţiei, calificându-se, în urma evoluţiei lor din semifinală, în finala concursului de la Belgrad, de sâmbătă.

Poziţiile de pe care vor intra în concurs celelalte finaliste sunt: 2 - Marea Britanie, 4 - Germania, 5 - Armenia, 6 - Bosnia şi Hertzegovina, 7 - Israel, 8 - Finlanda, 10 - Polonia, 19 - Franţa, 20 - Azerbaidjan, 21 - Grecia, 22 - Spania, 23 - Serbia, 24 - Rusia, 25 - Norvegia.

La conferinţa de presă care a urmat semifinalei de marţi, artiştii români s-au declarat încrezători în forţa lor de a cuceri publicul până la capăt. "Sper să avem acelaşi succes şi în finală. Noi suntem pregătiţi", a declarat Nico. La rândul lui, Vlad a ţinut să precizeze: "Evident, sunt numeroase piese foarte bune. Din păcate, va fi un singur câştigător, dar asta nu înseamnă că ceilalţi nu ar fi valoroşi".

În cadrul conferinţei de presă, artiştii calificaţi în finală au tras la sorţi poziţia de pe care vor intra pe scenă sâmbătă seară. Sorţii au decis ca România să fie cea care va deschide competiţia din 24 mai. Cu toate acestea, echipa îşi păstrează optimismul. "La semifinala selecţiei naţionale am intrat în concurs tot de pe prima poziţie şi iată că ne-a adus noroc", a remarcat compozitorul Andrei Tudor.

După conferinţa de presă, membrii delegaţiei României au sărbătorit calificarea în finală alături de prietenii lor din Grecia şi Finlanda, cazaţi în acelaşi hotel. Ziua de miercuri a început pentru Nico şi Vlad cu o serie de interviuri desfăşurate la Centrul de presă, iar după-amiază, organizatorii le-au pregătit o excursie cu vaporaşul pe râul Sava, alături de alţi concurenţi la Eurovision.

Pe durata semifinalei Eurovision de marţi, 20 mai, între orele 21.59 - 0.02, TVR 1 a fost lider de audienţă la nivelul publicului din mediul urban, cu un rating de 3,9% şi o cotă de piaţă de 11,6%.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici