O statuie a lui Michael Jackson va fi inaugurată în faţa stadionului clubului englez Fulham

O statuie în mărime naturală a cântăreţului Michael Jackson va fi inaugurată în faţa stadionului Craven Cottage pe care joacă echipa engleză Fulham, a anunţat Mohamed Al-Fayed, preşedintele acestui club de fotbal, informează thesun.co.uk.

98 afișări
Imaginea articolului O statuie a lui Michael Jackson va fi inaugurată în faţa stadionului clubului englez Fulham

O statuie a lui Michael Jackson va fi inaugurată în faţa stadionului clubului englez Fulham (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Statuia va fi inaugurată pe 3 aprilie, cu puţin timp înainte de începerea meciului dintre echipele Fulham şi Blackpool din Premier League. Statuia cântăreţului american va sta lângă cea a lui Johnny Haynes, considerat cel mai bun jucător de fotbal din istoria clubului Fulham.

Mohamed Al-Fayed, fostul proprietar al celebrului magazin Harrods din Londra, a declarat, miercuri, că doreşte ca prin această iniţiativă să aducă un omagiu bunului său prieten care a fost Michael Jackson.

Michael Jackson, care a decedat pe 25 iunie 2009, la vârsta de 50 de ani, în urma unei supradoze de medicamente, a vizitat stadionul Craven Cottage din cartierul West London în aprilie 1999.

"Era prietenul meu. Sper că fanii vor aprecia să îl vadă pe cel mai bun artist din lume printre ei, care sunt cei mai buni fani din lume", a declarat Mohamed Al-Fayed.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici