Olguța Vasilescu a transmis pe Facebook faptul că experții Muzeului Olteniei au făcut o descoperire importantă în cadrul cercetărilor din Castrul Roman de la Răcari. Aduce la lumină o parte importantă din istoria de acum aproape 1.800 de ani a acestor locuri, a spus Vasilescu despre descoperire.
Concret, arheologii au găsit temelia de piatră a grânarul castrului, una dintre cele mai importante clădiri ale fortificației romane.
„Urmele descoperite arată că focul a pus la pământ această construcție esențială pentru comandamentul roman care își avea baza în apropierea Craiovei de astăzi, la Răcari. Horreumul era a doua cea mai importantă clădire după comandament și adăpostea proviziile necesare unei garnizoane romane: cereale, alimente și nutreț pentru animale.
Zidurile sale masive din piatră și urmele incendiului care i-a marcat sfârșitul spun o poveste veche de aproape două milenii și oferă noi informații despre ultimele clipe ale fortificației, cel mai probabil în timpul invaziilor gotice din secolul al III-lea”, a scris Olguța Vasilescu pe rețeaua de socializare.
La Răcari se afla al doilea cel mai mare castru de piatră din regiune, de unde unitățile militare romane supravegheau valea Jiului. Cercetările arheologice în zonă au fost reluate în 2003 fiind susținute de Consiliul Județean Dolj, prin Muzeul Olteniei Craiova.