Pădure urbană, după conceptul japonez miyawaki, într-un cartier din Sibiu

Aproximativ 3.700 de arbori au fost plantaţi de peste 200 de voluntari, într-un cartier din Sibiu, copacii formând o pădure urbană amenajată conform conceptului japonez miyawaki. Conceptul presupune plantarea speciilor native în pădurile urbane şi asigură o dezvoltare mai rapidă a zonei împădurite.

Urmărește
1709 afișări
Imaginea articolului Pădure urbană, după conceptul japonez miyawaki, într-un cartier din Sibiu

Primăria Sibiu, în parteneriat cu Asociaţia „Creştem România Împreună", a organizat acţiunea de plantare de copaci în Cartierul Tineretului din oraş.

„Peste 200 de voluntari au plantat aproximativ 3.700 de arbori, în două locaţii din Cartierul Tineretului. În 2 zile am reuşit împreună să creăm o mică pădure urbană într-o zonă de dezvoltare a Sibiului care avea nevoie de astfel de amenajări. Mulţumiri partenerilor noştri şi voluntarilor, care s-au implicat! La primăvară vom organiza o nouă astfel de acţiune, în alte zone din oraş”, a spus Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.

Au fost plantaţi 1.000 de frasini, 1.000 de ulmi, 1.000 de paltini, 100 de molizi, 100 de pini şi 500 de sălcioare. Copacii au fost puşi la dispoziţie de Asociaţia Creştem România Împreună.

Conform conceptului japonez miyawaki, plantarea speciilor native în pădurile urbane asigură o dezvoltare mai rapidă a zonei împădurite şi creşterea biodiversităţii în mediul urban.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici