Paula Seling cântă şi joacă în scenete la Divertis

Cântăreţii Paula Seling şi Ovi, aleşi recent să reprezinte România la Eurovision 2010, sunt invitaţii lui Toni Grecu, duminică, de la ora 21.30, la emisiunea "Serviciul Român de Comedie" de la Pro TV.

175 afișări
Imaginea articolului Paula Seling cântă şi joacă în scenete la Divertis

Paula Seling cântă şi joacă în scenete la Divertis

După ce, duminică, 14 martie, de la 20.30, "Divertis - Land of Jokes" aduce la Pro TV scenete pline de umor cu personajele mondene din Hard Joke Cafe, despre Nemurici, dar şi despre politicieni, telespectatorii au parte, la ora 21.30, de noi invitaţi la "Serviciul Român de Comedie".

Paula Seling şi Ovi răspund "drepţi" la apelul agenţilor comediei conduşi de Toni Grecu şi vin în Casa PROporului.

Cea mai mare provocare pentru Paula Seling la "Serviciul Român de Comedie" va fi să joace propriul rol într-o scenetă, alături de personaje deja consacrate, precum Traian Băsescu (Valentin Darie) şi Dinu Patriciu (Ducu Hâncu). Nici Ovi nu scapă de "capcanele" agenţilor comediei, pentru că el va trebui să transmită telespectatorilor un mesaj în limba norvegiană... cu accent moldovenesc.

Paula Seling şi Ovi vor vorbi la "Serviciul Român de Comedie" şi despre ce înseamnă pentru ei participarea la acest concurs internaţional, se vor întâlni cu agenţii sub acoperire care supraveghează comedia românească şi vor face cunoştinţă şi cu Flacăra violet, întâlnire care, speră ei, să le poarte noroc la Oslo.

Paula Seling şi Ovi reprezintă România

Paula Seling şi Ovi au câştigat, sâmbătă seară, finala selecţiei naţionale Eurovision, cu piesa "Playing With Fire", urmând să reprezinte România la semifinala internaţională Eurovision Song Contest, care va avea loc la Oslo, Norvegia, în luna mai.

Finala concursului Eurovision se va desfăşura în data de 29 mai 2010, tot la Oslo.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici