Romanele pentru copii scrise de Julianne Moore, adaptate pentru Broadway

Seria de romane pentru copii "Freckleface Strawberry", scrisă de actriţa americană Julianne Moore, va sta la baza unui musical ce va avea premiera pe Broadway pe 4 octombrie, informează femalefirst.co.uk.

68 afișări
Imaginea articolului Romanele pentru copii scrise de Julianne Moore, adaptate pentru Broadway

Romanele pentru copii scrise de Julianne Moore, adaptate pentru Broadway (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Actriţa americană a declarat că acest musical se va adresa spectatorilor de toate vârstele şi va rămâne fidel poveştii originale, în care eroina principală, o fetiţă în vârstă de şapte ani, încearcă să se împace cu ideea că este pistruiată şi are părul roşu.

"Este o poveste cu adevărat captivantă, amuzantă, dar şi uluitoare, ţinând cont de faptul că eu sunt actriţă. Pare ciudat ca eu să mă aflu în această postură de scriitoare. Toată lumea va putea să se bucure de acest spectacol, dar vă reamintesc că Freckleface Strawberry are doar şapte ani. Ea e personajul principal şi am dorit să mă asigur că glumele şi umorul din piesă vor respecta acest aspect, deoarece acesta este farmecul textului", a declarat actriţa americană într-un interviu acordat publicaţiei New York Times.

Actriţa americană, în vârstă de 49 de ani, care are doi copii - Caleb, în vârstă de 12 ani, şi Liv Helen, în vârstă de opt ani, cu soţul ei, regizorul Bert Freundlich - a scris aceste romane având în minte porecla pe care i-au dat-o colegii de şcoală atunci când avea şapte ani.

Musicalul va fi regizat de Buddy Crutchfield, pe o coregrafie semnată de Gail Pennington Crutchfield.

Deşi distruţia spectacolului nu a fost deocamdată anunţată, presa americană susţine că rolurile de copii vor fi interpretate de adulţi.

Julianne Moore este câştigătoare a unui Glob de Aur ("Poveşti întretăiate" - 1994) şi a fost de patru ori nominalizată la premiile Oscar, pentru rolurile din peliculele "Boogie Nights/ Jurnalul unei vedete de film porno" (1998), "The End of the Affair/ Sfârşitul aventurii" (2000), "Far from Heaven/ Departe de paradis" (2003) şi "The Hours/ Orele" (2003). Ea a câştigat, de asemenea, un premiu de interpretare la Festivalul de Film de la Veneţia ("Far from Heaven/ Departe de paradis" - 2002).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici