Rooney încearcă să îşi salveze căsnicia, după dezvăluiri că şi-ar fi înşelat soţia cu o prostituată

Internaţionalul englez Wayne Rooney încearcă să îşi salveze căsnicia, după ce în presă au apărut informaţii că şi-ar fi înşelat soţia cu o prostituată, când partenera sa de viaţă era însărcinată, informează The People.

91 afișări
Imaginea articolului Rooney încearcă să îşi salveze căsnicia, după dezvăluiri că şi-ar fi înşelat soţia cu o prostituată

Rooney încearcă să îşi salveze căsnicia, după dezvăluiri că şi-ar fi înşelat soţia cu o prostituată (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Potrivit publicaţiei engleze, Rooney ar fi apelat de şapte ori la serviciile prostituatei Jennifer Thompson, în vârstă de 21 de ani. Wayne Rooney ar fi avut prima întâlnire cu prostituata în iulie 2009, când soţia sa Coleen era însărcinată în cinci luni. El a găsit-o pe Thompson pe site-ul unei agenţii din Manchester şi a chemat-o apoi de şapte ori la un hotel unde o cameră costă 300 de lire sterline pe noapte.

"Îmi trimitea foarte multe mesaje şi vorbea cu mine pe Skype, folosind un nume fals. De fiecare dată când ne-am întâlnit pentru sex a fost în acelaşi hotel. Wayne îmi trimitea sms-uri cu conţinut sexual. Plătea foarte mulţi bani şi nu părea să îi pese că o înşală pe Coleen", a declarat Jennifer Thompson.

Coleen Rooney l-a iertat pe fotbalist, în 2004, când internaţionalul englez a fost surprins apelând la serviciile unei prostituate în vârstă de 48 de ani, în Liverpool. Rooney avea atunci 18 ani.

Wayne Rooney şi Coleen sunt căsătoriţi din 2008 şi au băieţel de 10 luni, Kai.

Rooney face partie din lotul Angliei pentru meciul de marţi, cu Elveţia, din preliminariile Campionatului European din 2012.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici