Silvia (De La Vegas): Pentru mine, Crăciunul este cea mai frumoasă sărbătoare

Cântăreaţa Silvia (De La Vegas) spune că, pentru ea, Crăciunul este cea mai frumoasă sărbătoare şi are mii de amintiri plăcute despre sărbătorile copilăriei sale.

303 afișări
Imaginea articolului Silvia (De La Vegas): Pentru mine, Crăciunul este cea mai frumoasă sărbătoare

Silvia Launeanu (Imagine: Laszlo Raduly/Mediafax Foto)

"Ador Crăciunul. Îmi place să văd oraşul împodobit şi plin de luminiţe, oamenii alergând după cadouri, copilaşii aşteptând cu înfrigurare sosirea Moşului. Pentru mine este clar cea mai frumoasă sărbătoare şi am mii de amintiri plăcute. Nici nu ştiu pe care să o trec în fruntea topului. Îmi amintesc că aveam cam şase ani când am decis să-l prind pe Moşul în acţiune. Am aşteptat toată seara, m-am uitat pe fereastră de 200 de ori şi nimic. Într-un final am fost doborâtă de somn", a declarat ea pentru showbiz.ro.

La un moment dat m-am trezit brusc şi am văzut cum cineva fuge pe balcon. Cadourile erau frumos aşezate sub brad, pe masă erau un pahar mare cu lapte şi o prăjitură din care cineva muşcase. În mare viteză am urmărit silueta cu hăinuţa roşie, dar surpriză. Nu mai era pe balcon... dispăruse. Între timp, mama a început să-mi explice că Moşul tocmai plecase de la noi grăbit să ajungă şi la prietenele mele. Mi-a spus că Moşul a băut din lapte, dar nu a avut timp să termine şi prăjitura. Am fost teribil de încântată să aflu că mi-a rămas dovada trecerii Moşului pe la mine. După câţiva ani, am mai aflat că tata, care se îmbrăcase cu hăinuţa rosie, a îngheţat stând pe balcon până a reuşit mama să mă adoarmă", spune Silvia.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici