Soţia lui Ashley Cole ar putea obţine 5,3 milioane de euro dacă va divorţa

Cheryl Cole, componentă a trupei Girls Aloud, a discutat cu un avocat specializat în divorţuri şi ar putea obţine 5,3 milioane de euro dacă va divorţa de jucătorul echipei Chelsea, Ashley Cole, care a înşelat-o, informează The Sun.

2 afișări
Imaginea articolului Soţia lui Ashley Cole ar putea obţine 5,3 milioane de euro dacă va divorţa

Soţia lui Ashley Cole ar putea obţine 5,3 milioane de euro dacă va divorţa

Cheryl, în vârstă de 24 de ani, l-a apărat iniţial pe soţul ei, după ce au apărut informaţiile potrivit cărora jucătorul a avut o aventură cu o tânără de 22 de ani, însă acum acceptă ideea că a fost înşelată.

"Ea ştie că Ashley a înşelat-o cu alte femei. Aceasta nu mai este o dilemă şi Cheryl nu se va mai preface că soţul ei este nevinovat. Nu o văd acceptându-l înapoi. El se roagă de ea ca un câine - şi aşa îl vede ea pe el. Cheryl a consultat un avocat în privinţa divorţului şi aceasta este o variantă foarte viabilă. Ar obţine din divorţ aproximativ 5,3 milioane de euro", a declarat o sursă din anturajul soţiei jucătorului.

Cheryl Cole s-a mutat în această săptămână din locuinţa din Oxshott, Surrey.

Presa engleză a scris, săptămâna trecută, că Ashley Cole şi-a înşelat soţia cu o tânără în vârstă de 22 de ani, Aimee Walton, în data de 8 decembrie 2007, după ce s-a distrat cu câţiva prieteni. The Sun menţionează că fotbalistul i-a oferit apoi tinerei o vacanţă şi bani pentru o întrerupere de sarcină, când ea a crezut este însărcinată.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici