- Home
- Life-Inedit
- LOS ANGELES, (07.05.2015, 09:55)
- Florin Badescu
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Facem România Bine
- Ieși pe plus
- Video
Steven Spielberg va regiza un serial TV inspirat din romanul "Minunata lume nouă", de Aldous Huxley
Cineastul american Steven Spielberg va regiza în colaborare cu compania de producţie TV Amblin şi postul de televiziune SyFy un serial inspirat din romanul "Minunata lume nouă", de Aldous Huxley, informează premiere.fr.
753 afișări

Steven Spielberg (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Potrivit site-ului Deadline.com, volumul "Minunata lume nouă", publicat în 1932, a ocupat locul al cincilea în topul 1.000 al celor mai bune romane scrise în limba engleză în secolul al XX-lea, întocmit de Modern Library.
Scenariul serialului "Brave New World" va fi scris de Leslie Bohem.
Cineastul Ridley Scott intenţionează şi el să adapteze acest roman, însă într-un proiect pentru marele ecran, în care rolul principal urmează să fie interpretat de Leonardo DiCaprio.
ULTIMELE ȘTIRI
-
VIDEO. Joe Biden a căzut pe scenă în timp ce înmâna diplome la absolvirea Academiei Forțelor Aeriene americane
-
Ce salariu consideră Iohannis că ar trebui să aibă un cadru didactic pentru a fi mulţumit
-
Ciolacu: Fac apel către dascăli să revină la clase pentru a încheia cu bine acest an şcolar
-
România în 2025 - cinci scenarii, cinci partide. Rămâne coaliţia? Ce s-ar întâmpla dacă AUR va ajunge la guvernare?
Romanul "Minunata lume nouă" a stat la baza unor filme de televiziune, cel mai cunoscut fiind cel cu Leonard Nimoy şi Peter Gallagher, difuzat de postul NBC în 1998, însă nu a fost niciodată adaptat până acum pentru marele ecran.
Acţiunea romanului lui Aldous Huxley se petrece într-o lume ce pare perfectă din secolul al XXVI-lea, fără războaie şi fără boli, ce a atins armonia absolută printr-un control strict al naşterilor, care au loc în laboratoare, şi prin scoaterea familiei în afara legii. În acest univers neobişnuit, oamenii consumă în fiecare zi cantităţi impresionante de medicamente psihotrope, iar sexul gratuit şi amorul liber reprezintă practici curente. Lumea din această societate este împărţită în cinci caste, fiecare având rolurile ei bine definite.
Personajele principale sunt Bernard, membru al unei caste inferioare, şi Lenina, femeia de care este îndrăgostit. Bernard începe să conteste acest sistem, ameninţând întreaga ordine socială, şi va fi pus sub acuzaţie, pentru comportament antisocial, de conducătorii acestei societăţi.
Steven Spielberg a câştigat Oscarul pentru cel mai bun regizor cu drama din 1998 "Salvaţi soldatul Ryan". Cineastul american a câştigat alte două premii Oscar în 1994, cu filmul "Lista lui Schindler", în calitate de regizor şi de producător al peliculei.
În cei 40 de ani de carieră, Steven Spielberg a regizat 27 de filme, iar cele mai multe dintre ele au marcat istoria cinematografiei mondiale. Dintre acestea fac parte "Duel pe autostradă/ Duel" din 1971, aflat la originea unui lungmetraj de televiziune, thrillerul "Fălci/ Jaws" (1975), "Întâlnire de gradul trei" (1977), "Indiana Jones şi Căutătorii arcei pierdute" (1981), "E.T. Extraterestrul" (1982), "Culoarea purpurie" (1985). Printre producţiile sale din anii '90 se disting "Jurassic Park" şi "Lista lui Schindler", dar şi "Salvaţi soldatul Ryan" (1998). Filmul biografic "Lincoln" (2012), pentru care Spielberg a fost nominalizat din nou la premiul Oscar pentru cel mai bun regizor, i-a adus actorului britanic Daniel Day-Lewis cel de-al treilea Oscar din carieră, câştigat în 2013.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



PROSPORT.RO

CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe