Triplu rol negativ pentru Pavel Bartoş, în animaţia "Marea aventură Lego"

Actorul Pavel Bartoş revine în cinematografele româneşti, într-un triplu rol negativ, din 14 februarie, în animaţia "Marea aventură Lego", dând voce puternicului President Business, tiranului Lord Business şi personajului Cel de sus.

272 afișări
Imaginea articolului Triplu rol negativ pentru Pavel Bartoş, în animaţia "Marea aventură Lego"

Triplu rol negativ pentru Pavel Bartoş, în animaţia "Marea aventură Lego"

"Nu-mi fac probleme că interpretez din nou un personaj negativ, pentru că oamenii sunt suficient de inteligenţi cât să înţeleagă că sunt un actor capabil să joace şi un personaj rău. Fetele mele au înţeles asta deja. Ele abia aşteaptă să vadă filmul fiindcă le plac jocurile Lego, dar mai ales pentru că «Marea aventură Lego» este o animaţie atipică, construită special doar din piese Lego. De această dată, cea mai mare provocare a fost să dublez vocea unui om în carne şi oase, pentru că există şi o astfel de secvenţă în film. Cât despre personajul animat, a trebuit să lucrez cu trei tipuri de voci adecvate pentru el", a declarat Pavel Bartoş.

President Business este o persoană extrem de puternică, dar care are o mare problemă cu haosul din jurul său. Deşi este un afacerist de succes, în paralel, are şi o identitate secretă, cea de Lord Business, un tiran care vrea să controleze întregul univers Lego. În plus, Bartoş îl dublează şi pe Cel de sus, un personaj din lumea reală, cel care a construit piesă cu piesă universul Lego în care se desfăşoară acţiunea din film.

În centrul aventurii animate se află Emmet, un tip obişnuit să urmeze cu stricteţe regulile, care pare cel mai fericit locuitor din oraşul unde totul este fantastic, plin de culoare şi zâmbete. Fără să se remarce prin calităţi excepţionale, Emmet ajunge în centrul atenţiei după ce primeşte din greşeală titlurile de "persoană extraordinară" şi "salvatorul planetei". Astfel, porneşte într-o călătorie epică pentru a opri distrugerea planetei sale. Deşi este complet nepregătit pentru misiune, mulţi alţi supereroi îndrăgiţi îi vor sări în ajutor.

Un film distribuit de MediaPro Distribution, "Marea aventură Lego" are premiera pe 14 februarie, în cinematografele: Hollywood Multiplex, Movieplex, The Light Cinema, Grand Cinema Digiplex Băneasa, Cityplex (Constanţa, Tulcea şi Braşov), Cinema City (Cotroceni, Arad, Arad Galeria, Bacău, Baia Mare, Brăila, Cluj, Cluj Polus, Iaşi, Constanţa, Piteşti, Sun Plaza, Timişoara, Târgu-Mureş, Ploieşti), Cinema Arta (Târgu-Mureş), Patria (Craiova), Cinema "Florin Piersic" (Cluj), Premiera (Ploieşti), Cinema "Sergiu Nicolaescu" (Târgu-Jiu), Cinema Colors 3D (Craiova), Cinema "Eugen Ionescu" (Slatina), Cinema Capitol (Oneşti), Cortina (Oradea), Cinema Glendale (Bucureşti), Cinema Twins (Ploieşti), Cine Grand (Botoşani), Cinema Ostroveni (Ostroveni), Cinema Dacia (Buzău), Palace (Oradea), Cinema Grand Mall (Satu-Mare), Line Cinema (Râmnicu-Vâlcea), Centrul Cultural Călăraşi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici