Trupa Blur va fi vedeta unui documentar

Cei patru membri ai trupei de rock alternativ Blur, care recent s-au reunit, vor fi vedetele unui documentar despre cariera lor, de la lansare şi până la motivele care i-au determinat să se despartă, în 2002, informează femalefirst.co.uk.

42 afișări
Imaginea articolului Trupa Blur va fi vedeta unui documentar

Solistul trupei britanice Blur, Damon Albarn (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Toţi membrii trupei Blur sunt entuziasmaţi. Este mult material de introdus (în documentar, n.r.) - primii lor cinci ani, perioada britpop, cu beţiile aferente, şi despărţirea lor treptată şi acidă", a declarat o sursă apropiată formaţiei pentru tabloidul britanic The Sun.

Cei patru membri - Damon Albarn, Graham Coxon, Alex James şi Dave Rowntree - au anunţat la sfârşitul anului trecut că se vor reuni, declarând, totodată, că au fost influenţaţi în luarea acestei decizii de vechile lor videoclipuri şi show-uri urmărite pe YouTube.

"Am redescoperit magia Blur prin site-uri precum YouTube", a spus chitaristul Graham.

Blur nu a mai lansat niciun album din 2002, când Graham Coxon a părăsit trupa în timpul înregistrărilor pentru albumul "Think Tank", fiecare implicându-se ulterior în alte proiecte.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici