Trupul lui David Bowie, incinerat la New York în absenţa membrilor familiei - VIDEO

Trupul starului David Bowie a fost incinerat, miercuri, la New York, fără să aibă loc o ceremonie, iar membrii familiei şi prietenii nu au participat la eveniment, relatează The Guardian în pagina electronică.

9061 afișări
Imaginea articolului Trupul lui David Bowie, incinerat la New York în absenţa membrilor familiei - VIDEO

Trupul lui David Bowie, incinerat la New York în absenţa membrilor familiei - VIDEO

În conformitate cu dorinţele sale, trupul artistului a fost incinerat fără ca familia sau prietenii să poată participa la eveniment şi fără să aibă loc o ceremonie comemorativă. 

David Bowie a păstrat mereu o discreţie în viaţa privată şi la fel a vrut să facă şi după trecerea în nefiinţă, informează The Guardian în pagina electronică. Starul nu a vrut ca după moartea sa să aibă loc nicio ceremonie comemorativă şi nicio slujbă. 

Carnegie Hall din New York va găzdui un concert memorial pentru Bowie pe 31 martie. Spectacolul, planificat înainte de moartea lui Bowie, a fost programat iniţial ca un tribut adus lui Cyndi Lauper. Un alt moment în memoria lui Bowie va avea loc şi la Brit Awards din Londra, în februarie, sărbătorind ceea ce Max Lousada descris ca "viata extraordinară şi opera unuia dintre cei mai mari artişti ai noştri".

David Bowie s-a stins la vârsta de 69 de ani, la doar doar două zile după ce îşi lansase cel de-al 25-lea album din carieră, „Blackstar”chiar cu ocazia zilei de naştere. 

Aşa cum şi-a obişnuit fanii de-a lungul carierei muzicale, Bowie le-a lăsat acestora şi un mesaj de rămas bun prin intermediul melodiei "Lazarus", lansată pe 17 decembrie 2015.

Imediat după aflarea veştii despre decesul cântăreţului pop, albumul 'Best of Bowie' a atins performanţa de a o detrona pe Adele cu noua sa producţie discografică "25".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici