Twitter a achiziţionat Magic Pony pentru a îmbunătăţi calitatea video pentru transmisii live

În încercarea de a oferi cele mai bune servicii de livestreaming, Twitter a cumpărat o nouă companie, Magic Pony, care va ajuta la îmbunătăţirea calităţii video în timp real.

224 afișări
Imaginea articolului Twitter a achiziţionat Magic Pony pentru a îmbunătăţi calitatea video pentru transmisii live

Twitter a achiziţionat Magic Pony pentru a îmbunătăţi calitatea video pentru transmisii live

Conform Go4it, compania se numeşte Magic Pony Technology şi este un start-up cu sediul în Londra, care foloseşte un algoritm de „deep learning” şi procesare grafică pentru a oferi imagini mai clare fără să crească cerinţele de bandă.

Cu siguranţă, tehnologia Magic Pony va fi implementată în Periscope, serviciul de livestreaming al Twitter.

Jack Dorsey, CEO-ul Twitter, a confirmat această achiziţie fără să dezvăluie însă suma pentru care Magic Pony a fost cumpărată. Noua tehnologie ar trebui să transforme Twitter în „cel mai bun loc care îţi oferă în timp real ceea ce se întâmplă în lume”, spune Dorsey.

Practic, cu ajutorul Magic Pony, clipurile video la rezoluţie scăzută vor fi îmbunătăţite, iar utilizatorii nu vor trebui să consume mai mult trafic de internet decât înainte. Soluţia implică reconstruirea pixelilor folosind puterea cipului grafic din dispozitivul pe care rulează, pentru a elimina artefactele de compresie.

Modul în care algoritmul Magic Pony funcţionează este scanarea imaginilor şi transformarea lor în texturi de rezoluţie înaltă. Apoi, algoritmul identifică elementele vizibile şi umple golurile cu informaţie. Rezultatele sunt imagini mult mai clare, la rezoluţii înalte.

Magic Pony a fost fondată de unsprezece doctoranzi în diverse domenii precum deep learning, computational neuroscience şi computer vision.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici