Un clip de pe YouTube a confirmat existența unei feline misterioase pe care oamenii de știință o căutau de zeci de ani
Potrivit CNN, protagonistul imaginilor este Felis margarita, cunoscută drept pisica de nisip sau „fantoma deșertului”, o felină de mici dimensiuni adaptată perfect vieții în Sahara și în alte regiuni aride din Africa de Nord și Asia.
Autorul filmării nu și-a dat seama că făcuse o descoperire
Fotograful libian Mohammed Almuntasir filma flora și fauna din deșertul libian când a surprins animalul odihnindu-se la umbra unui arbust.El știa că este o pisică de nisip, deoarece mai văzuse exemplare în timpul nopții, însă a presupus că specia fusese deja documentată oficial în Libia. Realitatea era însă alta. La câteva săptămâni după publicarea videoclipului, ecologul Firas Hayder, specialist în carnivorele mici din Africa de Nord, l-a contactat pentru a verifica locul filmării. „Pentru tine este ceva obișnuit, pentru noi nu”, i-ar fi spus cercetătorul, după ce a realizat că imaginile reprezentau prima confirmare oficială a existenței speciei în Libia.
Felis margarita, cunoscută drept pisica de nisip sau „fantoma deșertului” . Sursa foto: X
O cercetare care a durat opt ani
Descoperirea accidentală a dus la colaborarea dintre cei doi și alți cercetători. Timp de opt ani au adunat observații, coordonate GPS și imagini din teren, rezultatele fiind publicate anul acesta în revista științifică Journal of Arid Environments, în studiul intitulat Rediscovering desert ghosts. În total, cercetătorii au identificat 36 de observații ale pisicii de nisip, dintre care 24 au fost realizate chiar de Mohammed Almuntasir. Animalele au fost observate în 13 locații din Sahara libiană, în special în sud-vestul țării, ceea ce sugerează că regiunea ar putea reprezenta unul dintre cele mai importante habitate pentru această specie.
De ce este atât de greu de găsit
Pisica de nisip este considerată una dintre cele mai discrete feline sălbatice din lume. Are o lungime de cel mult 57 de centimetri și cântărește aproximativ 3,5 kilograme. Este activă aproape exclusiv noaptea, iar în timpul zilei se adăpostește în vizuini săpate în nisip pentru a evita temperaturile extreme. Specia poate supraviețui perioade lungi fără să bea apă, obținând lichidele necesare din prada pe care o consumă, în special rozătoare și reptile. Urmele sale dispar rapid sub acțiunea vântului, iar blana de culoarea nisipului îi oferă un camuflaj aproape perfect.
Descoperirea ridică și semne de întrebare
Deși Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii (IUCN) clasifică în prezent pisica de nisip în categoria speciilor cu risc scăzut de dispariție, cercetătorii avertizează că informațiile despre populațiile sale sunt încă foarte limitate. În timpul expedițiilor din Libia, echipa a descoperit că unele exemplare sunt capturate și vândute în piețe locale ca animale de companie, iar altele sunt ucise de vânători.
Specialiștii se tem că schimbările climatice, degradarea habitatului și comerțul ilegal ar putea reduce populațiile mai rapid decât indică datele oficiale. Potrivit datelor, carnivorele mici din deșert sunt considerate adevărați indicatori ai stării ecosistemelor, iar dispariția lor poate semnala dezechilibre importante provocate de încălzirea globală.