VIDEO. Alicia Keys a lansat „Good Job”, un tribut adus celor aflaţi în linia întâi în lupta cu pandemia

  • Cântăreaţa americană Alicia Keys a lansat "Good Job", un tribut adus celor aflaţi în linia întâi în lupta cu pandemia
  • Piesa a fost compusă iniţial ca un tribut adus eroilor din viaţa personală a cântăreţei
  • După ce a izbucnit pandemia, Keys s-a gândit că este potrivită pentru a fi dedicată celor din linia întâi, de la medici la voluntari
293 afișări
Imaginea articolului VIDEO. Alicia Keys a lansat „Good Job”, un tribut adus celor aflaţi în linia întâi în lupta cu pandemia

VIDEO. Alicia Keys a lansat „Good Job”, un tribut adus celor aflaţi în linia întâi în lupta cu pandemia

Cântăreaţa americană Alicia Keys a lansat piesa "Good Job", un tribut adus tuturor celor aflaţi în linia întâi în lupta cu pandemia de COVID-19.

Piesa a fost lansată joi la postul TV CNN, în timpul unei emisiuni care a avut ca subiect pandemia.

Keys, premiată cu 15 Grammy, a declarat pentru CNN că piesa a fost compusă cu multe luni înainte de izbucnirea pandemiei, fiind dedicată eroilor din viaţa sa personală.

"A fost un cântec atât de personal şi de zguduitor", a spus artista. "Şi de fiecare dată când îl cânt, vreau să plâng, pentru că mă gândesc la mama, la bunica, la prieteni care abia reuşesc să se descurce", a mai spus ea.

După ce a izbucnit pandemia, s-a gândit că piesa este foarte potrivită pentru a fi dedicată tuturor celor care sunt în linia întâi în lupta cu pandemia, de la personalul medical la părinţi, profesori, angajaţi ai magazinelor, voluntari.

Piesa va fi folosită în campania CNN Heroes, o celebrare a oamenilor obişnuiţi deveniţi eroi în timpul pandemiei de COVID-19. De vineri, publicul este invitat să distribuie pe platformele CNN imagini cu oameni din comunităţile lor care încearcă să facă din lume un loc mai bun, mai sănătos, mai sigur. 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici