COM: Alegerile pentru şefia ANI, pe lângă integritate

Candidaturile şi primele rezultate la alegerile pentru funcţia preşedinte al Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) denotă lipsă de seriozitate, la fel ca şi propunerea în sine de înfiinţare a acestei instituţii, care poate fi numită şi "Agenţia Naţională Inutilă".

18 afișări

Mai mult, deşi trebuia să fie funcţională din 1 iulie 2005 - după ce fostul ministru al Justiţiei, Monica Macovei a propus-o ca variantă de mecanism pentru combaterea corupţiei - nici după trei ani nu pare că va începe să lucreze, deşi sunt aşteptate rezultate de către Comisia Europeană până la raportul de ţară din vară.

Pe lângă întârzierea de funcţionare, din varii motive, ANI are şi o problemă de moralitate.

Procurorul anticorupţie Cătălin Alexandru Macovei - cel care l-a arestat şi trimis în judecată pe fostul secretar de stat Reman Domocoş, achitat pentru corupţie - a fost validat de Senat ca vicepreşedinte ANI, dar participă la concursul pentru funcţia de şef al instituţiei, fără a renunţa la funcţia deţinută.

Actualul vicepreşedinte al instituţiei a declarat, marţi, agenţiei MEDIAFAX, că, deşi a fost validat de Senat în funcţia pe care o deţine în prezent şi pe care a ocupat-o tot printr-un concurs, legea nu-l obliga sa-şi dea demisia sau să se suspende în cazul în care decidea să candideze pentru postul de preşedinte.

"Legea nu mă obligă să mă suspend sau să-mi dau demisia, aşa că din acest motiv am candidat la funcţia de preşedinte, de pe cea de vicepreşedinte", a declarat Macovei pentru MEDIAFAX.

Astfel, sâmbătă, din cei nouă candidaţi anunţaţi pentru funcţia de preşedinte Agenţiei Naţionale de Integritate, doar patru au dat examenul scris, care a constat în a explica relaţia Agenţiei cu Consiliul Naţional de Integritate, prevederile din Codul penal despre infracţiuni de şi în legătură cu serviciul, precum şi relaţiile instituţionale ale ANI.

Macovei a fost declarat singurul admis după ce a obţinut 81,58 de puncte la prima probă a testului scris, 80,25 la a doua şi 85,58 la a treia.

Cum pare a fi singurul alergător în cursă, Macovei are şanse de a ajunge preşedinte ANI, astfel că urmează alegeri pentru ocuparea funcţiei de vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Integritate.

Potrivit Dicţionarului explicativ al limbii române, integru înseamnă a fi corect, cinstit, onest. Habotinicii susţin că "dacă nu eşti cinstit în chestiuni mărunte, nu vei fi nici în cele mari, iar dacă înşeli, fie şi numai un pic, nu veţi mai putea fi cinstit când ţi se vor încredinţa răspunderi mai mari".

Între timp, inspectorii de integritate au început să-şi susţină examenele, iar în Consiliul Naţional de Integritate au fost aleşi: PNL- Radu Şaptefraţi (titular), Pop Răzvan Codruţ (supleant); PD - Adrian Tudor Mocanu (supleant); UDMR - Veress Emod (titular), Balogh Boglarko (supleant); PSD - Simona Teodoriu (titular), Anca Oprea (supleant); PRM - Marian Capotă (titular), Adrian Roşeţi (supleant); PC - Alice Elena Draghici (titular), Cezar Bivolaru (supleant); Ministerul Justiţiei - Zaharia Constantin (titular), Elena Lorena Udrea (supleant); Ministerul Economiei şi Finanţelor - Marcu Nicu (titular), Dumitru Pârvulescu (supleant); societatea civilă - Codru Vrabie.

Unele nume nu au ce căuta într-un astfel de Consiliu, care se vrea a fi cel mai bun exemplu de probitate. Dar alegerea lor nu poate fi comentată atâta timp cât însuşi cel care se vrea a fi preşedinte nu a simţit imoralitatea gestului său de a candida, fără a se supendat măcar din funcţie (că de demisie nu poate fi vorba!), considerându-se, probabil, persoana potrivită la locul potrivit în acest an electoral.

(Comentariu realizat de Lucia Efrim, lucia.efrim@mediafax.ro)

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici