COM: Cum a fost trădat Mircea Sandu de relaţia naş-fin şi de ce e Daniel Florea doar mincinos

Fix cu două zile înainte de startul Ligii I "vagabondul" Daniel Florea a întinat relaţia sacră naş-fin, dezgropând un mort – "cazul valiza", îmbălsămat de CAF acum trei săptămâni şi căruia DNA urma să-i cânte probabil veşnica pomenire după vreo şase luni, în lipsă de probe.

25 afișări
Imaginea articolului COM: Cum a fost trădat Mircea Sandu de relaţia naş-fin şi de ce e Daniel Florea doar mincinos

Mircea Sandu (Imagine: Mediafax Foto)

După spălarea lui Gigi Becali de către Curtea de Arbitraj pentru Fotbal, printr-o decizie luată la începutul lunii, prea puţin comentată comparativ cu amploarea "mega-scandalului de corupţie din fotbalul românesc", apare şeful ultimei instanţe de judecată, un anume Daniel Florea, şi rupe pisica in două: "Mircea Sandu şi Ionuţ Lupescu au încercat să influenţeze decizia", ceea ce l-a determinat pe "Naşu’" să-l numească vagabond. Asta la mai bine de 3 săptămâni după şedinţa comisiei pe care cu onor o conducea (sper!), când toată lumea uitase de valiza lui Gigi Becali şi de "terenurile de la Cluj" pe care acesta urmărea să le cumpere în încercarea de a cuceri România, dacă aceasta tot nu-l votează. Adică două comisii ale federaţiei, primele, de disciplină şi de apel, îl interzic pe Gigi Becali pe stadion şi depunctează Steaua fără a modifica ierarhia finală a Ligii I, după care apare finul subalternului lui Naşu' Mircea Sandu şi schimbă tot, având pe deasupra şi tupeul să strige în gura mare că preşedintele FRF şi părintele său spiritual, Ionuţ Lupescu, au încercat să-l determine să judece strâmb.

De aici şi până la cuvinte grele precum "vagabond", "omul lui Mitică", "cer demisia lui Mircea Sandu" nu a mai fost decât un pas. În incertitudinea care planează în momentul de faţă asupra "cazului valiza" două lucruri sunt la fel de clare aşa cum valiza lui Gigi Becali era doldora de bănet:

1. Daniel Florea nu este un vagabond aşa cum l-a numit Mircea Sandu, neputând fi demonstrat acest fapt, dar este cu siguranţă mincinos pentru că imediat după şedinţa Curţii de Arbitraj pentru Fotbal din 3 iulie spunea: "Nu e niciun fel de presiune pe nimeni. Nu am nimic să-mi reproşez. Această decizie am semnat-o cu inima împăcată. Mircea Sandu m-a întrebat dacă sunt convins că decizia e acoperită de regulament şi i-am spus că da. Atât am discutat cu el", iar acum ţipă că s-a încercat înfluenţarea deciziei. Deci, când a spus adevărul? La 4 iulie sau la 23 iulie?

2. Mircea Sandu a fost trădat de relaţia naş-fin pe care se baza şi pe care el însuşi a instaurat-o şi a promovat-o în fotbalul românesc. Naşu' nu şi-a putut imagina probabil că banii pot interveni într-o chestiune de familie atât de importantă.

De ce nu intervine DNA? De ce nu dă un răspuns? De ce procurorii întârzie să mai aducă un cât de mic amănunt din această telenovelă? Răspunsul îl are Gigi Becali: "Ce să facă DNA aici? Ce treabă are cu asta? Tot aud puşcărie, puşcărie. Ce puşcărie? Sunt ei aşa de competenţi că rezolvă problema în trei secunde? Ei habar n-au, ar fi culmea să intervină DNA".

(Comentariu realizat de Adrian Ţone, adrian.tone@mediafax.ro)

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici