COM: Patriarh pentru o ţară neisprăvită

Şi în vreme ce Bucureştiul îşi forţează limitele în Irak şi Afganistan, de unde nu aduce decât pământ de flori învelit în tricolor, hotarele îi sunt asediate la Insula Şerpilor şi la Chişinău.

Paradoxal, din păcate, complexul originar şi peren al statului român, acela de a fi frontieră la oikumena, în loc să se atenueze după accederea în UE, a devenit mai apăsător, deşi e aparent conştientizat şi asumat.

Până când NATO nu va cuprinde Georgia, Moldova şi Ucraina, perspectivă nesigură şi fantezistă, cel puţin deocamdată, România va avea brandul de ţară asigurat. Apropo, în loc să bată câmpii pe banii publici despre „fabulospirit”, MAE ar putea să promoveze marca „România, ţara de frontieră a Europei”, sugerată deja de Lucian Boia, pentru că, până una alta, marcă (în sens de limes şi hat) suntem. Şi rămânem lipiţi de plicul Europei indiferent de destinaţia acesteia.

Nici în dimensiunea spirituală, România nu stă mai bine. Nu e nici o taină straşnică, iar semnele sunt evidente: la aproape 18 ani de la Revoluţie, Biblioteca Naţională e o ruină comunistă pe care Adrian Iorgulescu vrea s-o îmbrace în sticlă, Catedrala Neamului zace răstignită în cer, iar intelectualii se complac în paradigma „Orbitor. Aripa dreaptă” de la Cotroceni.

Întrucât politicienii nu sunt în stare nici să spoiască o grădiniţă, darămite să ctitorească un lăcaş de cult(-ură) sau să proiecteze un viitor, misiunea zidirii în trup şi duh apasă acum asupra Patriarhului Daniel.

Asta, dacă nu vrea să îi lase toată slava lui Becali Porfirogenetul.

(Comentariu de Alexandru Purcăruş, alexandru.purcarus@mediafax.ro)