FOCUS: Joaquin Cortés a fermecat încă o dată publicul din România amator de flamenco

Joaquin Cortés, o celebritate a flamencoului şi unul dintre cei mai faimoşi dansatori la ora actuală, a prezentat, miercuri seara, publicului bucureştean, spectacolul "Zapatos Blancos", adunând, la Sala Palatului, peste 4.500 de oameni.

1 afișare
Imaginea articolului FOCUS: Joaquin Cortés a fermecat încă o dată publicul din România amator de flamenco

FOCUS: Joaquin Cortés a fermecat încă o dată publicul din România amator de flamenco

Spectacolul a fost deschis cu un moment care a aparţinut în totalitate muzicienilor care l-au acompaniat pe dansator pe toată durata show-ului. "Uvertura" a fost menită să încălzească publicul, introducându-i pe cei prezenţi în atmosfera caldă a ritmurilor dansurilor andaluze.

Cortés şi-a făcut apoi apariţia luând prin surprindere spectatorii, traversând scena într-o mişcare amplă, dar precisă. Îmbrăcat în pantaloni negri, strâmţi, cu o cămaşă şi o pălărie de culoare neagră, trasă pe ochi, şi-a fermecat publicul majoritar feminin doar din câteva bătăi din picior.

"Mulţumesc că aţi venit", a spus artistul celor din sală. "Îmi pare rău că nu vorbesc româneşte", a mai zis acesta, întorcându-se apoi, imediat, la dans.

În următoarele "bulerias", Cortés a construit din paşi de dans climaxuri sincronizate perfect cu muzica ce l-a acompaniat. De asemenea, ritmul dansului său a fost amplificat de micorfoanele ce preluau sunetele tocurilor pe podea, subliniind execuţia rapidă şi precisă a fiecărei mişcări, a fiecărui pas.

Cu secvenţe pasionale, în care tensiunea creşte la fel ca într-o coridă, artistul a traversat scena dintr-o parte în alta, dansând asemenea unui toreador în arenă, alături de un taur invizibil.

Publicul l-a răsplătit din plin pe artist cu numeroase serii de aplauze, pe parcursul show-ului. La fel ca la spectacolul susţinut anul trecut de acesta, Sala Palatului s-a dovedit iarăşi neîncăpătoare pentru spectatorii veniţi să-l admire pe celebrul dansator.

Însă momentul din show de care publicul s-a dovedit a fi cel mai entuziasmat a fost cel în care Cortés a coborât în sală, pe care a traversat-o urcând până aproape de ultimele rânduri. Desigur, admiratoarele s-au repezit să-l îmbrăţişeze, să facă poze cu el sau chiar să-l sărute. La întoarcerea pe scenă, dansatorul s-a mai aruncat, încă o dată, într-o rundă de dans.

Se pare, însă, că spectacolul de la Bucureşti nu a fost suficient de bine pus la punct şi repetat, pentru că dansatorul s-a văzut nevoit să dea, timp de câteva minute, indicaţii scenografice în care să explice că îşi doreşte o altă lumină pe scenă. De asemenea, au existat şi o serie de microfonii care i-au deranjat în mod evident pe cei aflaţi la spectacol. Un alt aspect care a nemulţumit spectatorii a fost şi faptul că show-ul a început cu circa 50 de minute mai târziu decât ora anunţată iniţial, 19.00. De asemenea, spectacolul a durat cam puţin, după părerea unora - ceva mai mult de o oră.

Cu toate acestea, în final, publicul l-a răsplătit din plin pe dansator cu ropote îndelungi de aplauze. Pe lângă aceasta, el a primit, la finalul spectacolului, actele care îl desemnează, în mod oficial, preşedinte onorific al Centrului Naţional Antidrog pentru Drepturile Omului.

Faţă de spectacolul pe care Cortés l-a susţinut în Capitală în 2006, show-ul "Zapatos Blancos" s-a dovedit a fi foarte asemănător, fiind construit după aceeaşi regie.

Într-o conferinţă de presă susţinută la Bucureşti, miercuri, înainte de spectacol, Cortés a anunţat că ar putea reveni în România, în primăvara anului viitor.

Joaquin Cortés este originar din Andalusia, locul de unde provine stilul flamenco. El s-a născut într-o familie de ţigani în Cordoba, pe 22 februarie 969. În prezent, el este considerat a fi unul dintre cei mai mari dansatori de flamenco din lume. A studiat dansul clasic începând de la vârsta de 12 ani, afirmându-se ca solist al Baletului Naţional Spaniol. A decis să urmeze o carieră independentă, participând în spectacole alături de figuri proeminente ale dansului, ca Maya Plisetkaia, Silvie Guillem şi Peter Schauffuss. Cariera de dansator a fost dublată de cea de coregraf, Cortés cunoscând succesul cu spectacole precum "Carmen" de Bizet, la Arenele din Verona, sau "Don Quijote", cu Baletul din Caracas.

În 1992, el şi-a creat propria companie de dans - Joaquín Cortés Ballet Flamenco. Spectacolele sale, "Cibayí", "Gipsy Passion", "Soul", "Live", "De amor y odio", au cules aplauzele spectatorilor în turnee triumfale din întreaga lume. Cortés a fost deseori invitat, ca "special guest star", la cele mai importante evenimente artistice internaţionale, de la premiile Grammy la ceremoniile de decernare a premiilor Oscar sau Nobel.

De-a lungul carierei, artistul a dansat în faţa a peste 12 milioane de oameni, în 600 de locaţii diferite, iar picioarele lui sunt asigurate pentru suma de trei milioane de euro. În paralel, Joaquin Cortés s-a lansat şi în cinematografie, jucând în filmele unor regizori de renume, ca Pedro Almodovar, Carlos Saura, Manuel Palacio sau Spike Lee.

(Cristina Mazilu, cristina.mazilu@mediafax.ro)

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici