În urmă cu 20 de ani, la Timişoara izbucnea revolta care a dus la căderea regimului Ceauşescu

Noaptea de 16 spre 17 decembrie 1989, când la Timişoara oamenii s-au opus evacuării pastorului reformat Lászlo Tökés, a fost momentul în care românii s-au decis să iasă în stradă într-o revoltă spontană împotriva unui regim apăsător şi a unui mod de viaţă pe care îl îndurau tot mai greu.

1528 afişări
Imaginea articolului În urmă cu 20 de ani, la Timişoara izbucnea revolta care a dus la căderea regimului Ceauşescu

În urmă cu 20 de ani, la Timişoara izbucnea revolta care a dus la căderea regimului Ceauşescu (Imagine: Adi Piclisan/Mediafax Foto)

Evenimentele de la Timişoara au fost o continuare firească, darmult mai sângeroasă, a mişcărilor petrecute în toate ţărileest-europene şi care s-au soldat cu răsturnarea regimurilorcomuniste.

Înaintea lui decembrie '89, semnele de revoltă nu au lipsit, înnoiembrie 1987, ieşirea în stradă a muncitorilor de la uzinaTractorul din Braşov, nemulţumiţi de sărăcia în care trăiau,prefigurând schimbarea regimului Ceauşescu.

Oraşul Timişoara, cu peste 315.000 de locuitori - români ,45.000 de unguri şi 30.000 de germani (şvabi) - mai apropiatgeografic de Occident, cu o deschidere mai mare către lumea dedincolo de graniţe, cu acces la posturile de televiziune dinIugoslavia şi Ungaria, era predestinat să devină locul de unde aplecat Revoluţia.

Totul a început când cîteva sute de enoriaşi ai pastoruluireformat Lászlo Tökés au aprins lumânări şi s-au rugat pentru caacesta să nu fie, conform unei hotărâri judecătoreşti, evacuat şimutat în altă localitate. Simţind pericolul, oficialităţile localeau încercat să facă uitat ordinul de evacuare.

La 16 decembrie 1989, profitând de protestul enoriaşilorreformaţi, sute de timişoreni s-au adunat în Piaţa Maria dinTimişoara, unde au început să scandeze lozinci împotriva regimuluidictatorial. S-au format coloane de demonstranţi, care aumanifestat în zona centrală a oraşului şi în complexul studenţesc,toată noaptea de 16 decembrie 1989. În urma intervenţiei brutale aforţelor de ordine, s-au înregistrat primele victime şi au fostreţinute de Miliţie zeci de persoane.

Împotriva manifestanţilor se folosesc gaze lacrimoge şi bastoanede cauciuc. Încep arestările. În jurul orei 21.00, demonstranţii seretrag, lăsând locul celor care încep să şteargă urmele atacului.Manifestanţii se regrupează în faţa Catedralei, unde se credprotejaţi. Coloanele pornesc prin oraş şi din nou sunt agresate deforţele de ordine. Pînă după miezul nopţii, cele două tabere seatacă reciproc, au loc adevărate lupte, mulţi demonstranţi suntloviţi şi arestaţi. Când combatanţii îşi părăsesc poziţiile, oraşularată ca după război: vitrine sparte, magazine devastate, lozincile"epocii de aur" distruse. În noaptea de 16 spre 17 decembrie 1989,timişorenilor le-a fost trimis un mesaj de "împăcare" din parteaconducătorilor locali ai PCR: din robinete curgea apa caldă, iarcaloriferele erau fierbinţi.

Ordinul de evacuare impus de la centru se executa. În plinănoapte (16 spre 17 decembrie), un echipaj de circulaţie îl conducepe pastorul Tökés spre judeţul Sălaj. Dimineaţa, armata face odemonstraţie de forţă: blindate trec prin centrul oraşului, coloanede militari străbat Timişoara în pas de defilare, iar fanfaramilitară intonează marşuri. De cealaltă parte, demonstranţii strângrândurile, unii îi huiduie pe militarii care defilează, alţii îilovesc cu pietre, tensiunea creşte odată cu numărul celor care iesîn stradă, învingându-şi frica.

Timişorenii se adună în stradă, mai hotarâţi decât în ziuaprecedentă. Vin şi muncitorii. Se strigă: "Jos Ceauşescu!", "Joscomunismul!", "Nu vă fie frică!".

La Bucureşti se hotărăşte soarta Timişoarei. Cuplul Elena şiNicolae Ceauşescu este şocat de revolta timişorenilor şi dă vina peconducerea judeţului pentru că nu a reuşit să înăbuşemanifestaţiile. Încă de dimineaţă sosesc la Timişoara 11 personajeimportante, printre care: generalul Velicu Mihalea - adjunct alşefului Inspectoratului General al Miliţiei; generalul Emil Macri -şeful Direcţiei de Contrainformaţii din Departamentul SecurităţiiStatului (DSS); colonelul Filip Teodorescu - de la Direcţia a III-aContraspionaj din DSS şi alţi ofiţeri superiori.

Tot în cursul dimineţii, Nicolae Ceauşescu îl numeşte pe IonComan (secretarul Comitetului Central al PCR) comandant unic pentruTimişoara. Acesta primeşte ordin să se deplaseze la Timişoaraînsoţit de o grupă de elită: generalii Ştefan Guşă, VictorAthanasie Stănculescu, Mihai Chiţac, Florea Cornescu, colonelulGheorghe Radu şi alţi câţiva ofiţeri superiori. Un avion îitransportă la Timişoara (ora 15.30).

La ora 16.30, Nicolae Ceauşescu convoacă o şedinţă extraordinarăa Comitetului Politic Executiv al CC al PCR. În cadrul discuţiilor,soţii Ceauşescu au condamnat ezitările ministrului Apărării, VasileMilea, ministrului de Interne, Tudor Postelnicu, şi comandantuluitrupelor de Securitate, Iulian Vlad, în reprimarea revoltei.

Nicolae Ceauşescu: "Deci, tovarăşi, având în vedere situaţiacare s-a creat acum de fapt, îmi dau seama că, aşa cum este, nu sepoate face ordine cu ciomagul. Am convocat şi teleconferinţă, voida ordin ca imediat să se primească armament, toţi să fie înarmaţişi să aplice ordinul. Când am dat ordin să se aplice stare denecesitate, cu ce o aplicaţi, cu bâta?"

Elena Ceauşescu: "Să fi tras în ei, să fi căzut şi pe urmă,luaţi şi băgaţi la beci. Nu vi s-a spus aşa, unul să nu iasă?"(...)

Nicolae Ceauşescu: "Atunci, eu îmi dau demisia!"

Apropiaţii cuplului intervin. Manea Mănescu strigă imediat:"Asta nu!", iar Emil Bobu şi Constantin Dăscălescu se reped după elsă-l reţină. Intervine, hotărâtor, Elena Ceauşescu: "Lasă, nu teenerva, ţara are nevoie de tine, tocmai acum să-i lăsăm pe bandiţisă distrugă socialismul, cauza noastră de-o viaţă?".

Chiar dacă ordinea pe care o dorea Ceauşescu nu s-a mai pututrestabili, strădaniile subordonaţilor lui de a-i respectaindicaţiile au făcut din Timişoara, la 17 decembrie 1989, unadevărat infern. S-a tras în plin, au fost morţi, răniţi, lupte,incendieri de maşini, tancuri, magazine. Seara, după ora 20.00, dinPiaţa Libertăţii şi pînă la Operă s-a tras în serie, la fel în zonapodului Decebal, pe Calea Lipovei sau pe Calea Girocului.Tancurile, camioanele au blocat intrările în oraş, elicopterele nuîncetau zborurile de supraveghere, apoi lăsau locul trasoarelorcare brăzdau cerul. După miezul nopţii când a început să fielinişte, Ion Coman, Ilie Matei şi Ştefan Guşă au inspectatoraşul.

În 17 decembrie 1989, din ordinul ministrului Apărării,generalul Vasile Milea, trupe militare au defilat prin Timişoarapentru a intimida manifestanţii. Aceştia, iritaţi, s-au deplasat laSediul PCR Timiş. Un alt ordin, dat ulterior de către generalulMilea, cerea ca "demonstranţii să fie serios avertizaţi şi apoi săse tragă la picioare".

"Constatînd că situaţia poate scăpa de sub control, NicolaeCeauşescu, informat aparent de evoluţia evenimentelor, a hotărîtsă-l trimită la Timişoara pe secretarul CC al PCR, Ion Coman, caresă coordoneze activitatea de restabilire a ordinii şi de reprimarea demonstranţilor. Acesta a fost însoţit de generalul locotenentŞtefan Guşă, şeful al Marelui Stat Major, generalul locotenentVictor Athanasie Stănculescu, prim-adjunct al ministrului Apărării,generalul locotenent MApN Mihai Chiţac, comandantul trupelorchimice şi al Garnizoanei Bucureşti, generalul maior FloreaCîrneanu, locţiitor al Comandamentului Apărării Antiaeriene aTeritoriului, generalul locotenent Constantin Nuţă, adjunct alministrului de Interne şi şeful Inspectoratului General alMiliţiei, precum şi de alţi ofiţeri superiori", consemneazăprocurorii în rechizitoriul privind evenimentele de laTimişoara.

Fiecare dintre cei nominalizaţi a avut o vină mai mică sau maimare în reprimarea manifestanţilor timişoreni, mai spunanchetatorii.

În 18 decembrie 1989, s-a declarat stare de necesitate înTimişoara.

Fără să ţină seama de primejdie, un grup de 30 de tineri,tăcuţi, solemni, înaintând cu ochii în pamânt, s-au îndreptat spreCatedrală. S-au oprit pe scările acesteia, unde au desfăşurat unsteag tricolor fără stemă şi, ignorând ce se întâmpla în jur, auaprins lumânări şi au aşteptat liniştiţi pe trepte. Presimţind cătirurile de armă nu vor întârzia, tinerii au început să cânte"Deşteaptă-te române". Apoi s-a tras în plin. Unii au murit, alţiiau fost răniţi, câţiva au reuşit să fugă.

Ziua de 18 decembrie '89 a adus o nouă problemă dificil derezolvat pentru mai-marii Timişoarei, care aveau misiunea, dinpartea Elenei Ceauşescu, să scape de cadavre (aproape 40). Misiuneai-a revenit generalului Constantin Nuţă. A apărut şi ideeasalvatoare: în mare taină, în noaptea de 18 spre 19 decembrie 1989,cadavrele au fost ridicate de la morga spitalului din Timişoara,încărcate într-o maşina frigorifică şi transportate, în 19decembrie '89, la Bucureşti şi incinerate la crematoriul Cenuşa înnoaptea de 19/20 decembrie '89. Cenuşa a fost aruncată într-o gurăde canal.

Întors în ţară din Iran, Nicolae Ceauşescu emite un decretpentru instituirea stării de necesitate pe teritoriul judeţuluiTimiş, ca urmare a "gravei încălcări a ordinii publice prin acteteroriste, de vandalism şi de distrugere a unor bunuriobşteşti".

În cuvîntarea rostită la postul de televiziune, într-un cadrusolemn (reluată şi de radiodifuziune), Nicolae Ceauşescu descrieevenimentele de la Timişoara ca extrem de grave, deoarece "elementehuliganice" au provocat distrugeri "de tip fascist" în scopuldestabilizării ţării, dezmembrării teritoriale, distrugeriiindependenţei şi suveranităţii, lichidării revoluţiei socialiste şiîntoarcerii sub dominaţie străină. Tot el afirmă că aceastăsituaţie, provocată cu premeditare, seamănă cu invadareaCehoslovaciei şi a fost posibilă din cauza colaborarii dintre"agenturile străine" de spionaj şi românii din interior care "îşivând ţara pentru un pumn de dolari sau de alte valute". Armatarăbdătoare n-a protestat nici chiar când a fost atacată de bandeteroriste, dar şi-a îndeplinit pe deplin datoria faţă de patrie,faţă de popor "atunci când au fost ameninţate instituţiilefundamentale şi cuceririle socialismului".

Apoi are loc sedinţa Comitetului Politic Executiv al CC al PCRîn care s-a discutat, pe lângă cazul Timişoara, şi propunerea luiNicolae Ceauşescu privind creşterea de la 1 ianuarie 1990 aretribuţiei minime cu 200 lei, a pensiilor cu 100 de lei, aajutorului social cu 300 de lei, a alocaţiilor pentru copii cu30-50 lei, ca şi instituirea unei indemnizaţii de naştere de 1.000- 2.000 lei.

Nicolae Ceauşescu, încă sigur pe influenţa lui asuprapopulaţiei, este acela care decide să se întâlnească totuşi cubucureştenii. În 21 decembrie, în faţa sediului CC al PCR se adunămulţimi, ca de obicei perfect ordonate, purtând tablouri ale luiNicolae Ceauşescu şi ale Elenei Ceauşescu şi pancarte care exprimausolidaritatea cu conducerea PCR şi dezacordul faţă de "acţiunilebandelor teroriste din Timişoara şi faţă de complotiştii străinialiaţi cu trădătorii autohtoni".

Printre urale şi scandări se fac tot mai puternic auzitehuiduieli şi fluierături, adică ceea ce "conducerea superioară" apartidului nu auzise niciodată. Imaginea lui Ceauşescu din acelmoment - cu figura schimonosită de mirare şi frică, cu buzeleîncercând fără succes să articuleze câteva cuvinte şi cu mânadreaptă ridicată - a fost transmisă în foarte scurt timp lateleviziunile din toată lumea. Cu această imagine se întrerupetransmisia în direct de către Televiziunea Română.

După o scurtă pauză, Televiziunea şi-a reluat transmisia,continuând ca şi cum nimic deosebit nu s-ar fi întâmplat, cu câtevaimagini de închidere grăbită a marii adunări populare din Capitală.Ceauşescu mai apucase să anunţe suplimentarea cu câteva sute de leia salariilor, pensiilor şi ajutorului social.

Ceea ce nu s-a putut vedea în secvenţele transmise deTeleviziune, încă sub cenzura strictă a conducerii PCR, era un grupde muncitori de la Turbomecanica, care au strigat: "Timişoara,Timişoara!", "Ai omorât copii nevinovaţi!". Iniţiativa lor coincidecu aceea a lui Nica Leon care, dintr-o altă parte a pieţei striga:"Traiască Timişoara!", "Jos Ceauşescu!". Explodează apoi şi opetardă. A fost clipa de stupefacţie pentru Ceauşescu şi ai lui,clipa în care semnalul Timişoarei se făcea auzit şi la Bucureşti.Mulţimea a început să fugă, ţipând, spre străzile din apropiere,abandonând steaguri şi tablouri. Cei mai curajoşi au încercat să sefacă ascultaţi: "Nu plecaţi oameni buni, acum e momentul, hai sămergem la Intercontinental", se auzea. Tot mai mulţi strigau: "JosCeauşescu!", "Jos călăul!", "Jos analfabeta!", "Jos cizmarul!", "Şivoi sunteţi români!".

La scurt timp după încheierea marii adunări populare decondamnare a mişcării de la Timişoara, bucureştenii, tinerii înprimul rând, au ieşit în stradă pentru a continua ceea ceîncepuseră timişorenii. Centrul Capitalei, de la Piaţa Romană pînăla Piaţa Unirii şi de la Piaţa Kogălniceanu pînă la Piaţa Rosetti,s-a umplit de demonstranţi. Arhitectul Gheorghe Ciobotaru a scriscu tempera pe carton primele afişe: "Jos comunismul!", "Josdictatura!", "Timişoara!". În faţa hotelului Intercontinental -nucleul uriaşei demonstraţii bucureştene - tinerii au îngenuncheatşi au păstrat momente de reculegere pentru Timişoara. Apar lideride opinie care încercau să vorbească mulţimii, facând un apel lasolidaritate muncitorilor, dar apar şi forţe de represiune cuscuturi, căşti, bastoane şi încercuiesc zonele ocupate dedemonstranţi. Tot în zona Intercontinental, înainte cademonstranţii să se organizeze, apare un grup de aproximativ 50 deindivizi, bine făcuţi, înarmaţi cu bastoane. Deplasându-se în grup,ei scandau: "Noi suntem poporul!". Misiunea lor era să-idescurajeze, prin agresivitate, pe demonstranţi.

În cîteva ore, oraşul pare pregătit de luptă. Pe de-o parte,manifestanţii, neînarmaţi şi neorganizaţi, unii cu flori în mâini,flori pe care le oferă soldaţilor, pe de altă parte, militaridotaţi cu caşti şi scuturi, aliniaţi pe străzile centruluiCapitalei, tanchete, TAB-uri, trupe USLA, civili înarmaţi. S-a trasîn mulţime de pe clădiri, din mijlocul manifestanţilor, de pestrăzile laterale, de pe tanchete. Unii dintre manifestanţi au fostîmpuşcaţi. Pe de altă parte, maşinile pompierilor trimiteau spremulţime jeturi puternice de apă, iar maşini ale Miliţiei, luaudemonstranţi, îndreptându-se apoi către Jilava.

Pentru a rezista ofensivei, demonstranţii încercau şi ei să seorganizeze. În faţa restaurantului "Dunarea", vis-a-vis deIntercontinental, s-a improvizat o baricadă, care a devenit sediulprovizoriu al revoluţionarilor şi ţinta de atac a forţelor derepresiune. Acolo eşuează de mai multe ori cei ce o iau cu asalt,acolo se ţin discursuri, se rostesc îndemnuri, mor sau sunt răniţioameni, ard maşini. Oamenii îngenunchează pentru rugăciune şipentru reculegere, se întind pe caldarîm pentru a opri înaintareatanchetelor. De-abia la miezul nopţii, cînd se dezlănţuie cu furierepresiunea, baricada este distrusă, iar macaralele o demonteazăbucată cu bucată. Pînă după ora 3.00, s-a tras intens. Spredimineaţă, stropitorile au spălat sângele de pe caldarâm, Capitalapărând pregătită pentru o zi obişnuită.

În 22 decembrie '89, înainte de ora 7.00, muncitorii de pemarile platforme industriale ale Capitalei s-au îndreptat sprecentru. Coloane nesfârşite din Militari, Pipera, de la Uzinele "23August", Republica, s-au îndreptat spre centru oraşului, purtândsteaguri fără stema Republicii Socialiste România Barajele careîmpiedicau accesul în Piaţa Universităţii şi în Piaţa Palatuluis-au dovedit inutile.

La 9.30 Piaţa Universităţii era plină. Demonstranţii cer Armateişi Miliţiei să treacă de partea lor.

Cu puţin înainte de ora 10.00, Nicolae Ceauşescu, în sediulComitetului Central (CC) al PCR, prezidează ultima şedinţă aacestui for, în care anunţă că, din cauza situaţiei extrem degrave, a preluat conducerea armatei şi s-a hotărît să instituiestarea de necesitate în întreaga ţară.

Despre generalul Vasile Milea, ministrul Apărării, care seîmpuşcase cu cîteva zeci de minute în urmă, chiar în sediul CC,Nicolae Ceauşescu spunea că a fost un trădător.

Puţin după ora 10.00, postul de radio anunţă introducerea stăriide necesitate în întreaga ţară, printr-un decret semnat deCeauşescu. Cetăţenii - conform decretului - nu au voie sa seîntrunească în grupuri mai mari de cinci persoane. La acea oră, încentrul Bucureştiului, se aflau sute de mii de oameni.

La CC al PCR, Nicolae Ceauşescu, înconjurat de fidelii săi, faceîncă o încercare de a salva situaţia. Apare cu suita în balconulsediului CC şi încearcă să se adreseze oamenilor adunaţi în PiaţaPalatului. La primul semn că vrea să-şi înceapă discursul, esteîntâmpinat cu ostilitate unanimă. Ceauşescu se retrage în grabă,împreună cu suita.

Demonstranţii au forţat uşile masive ale clădirii şi auescaladat balconul.

Nicolae şi Elena Ceauşescu s-au refugiat pe acoperişul clădirii,unde erau aşteptaţi de un elicopter.

Generalul Victor Atanasie Stănculescu, adjunct al ministruluiApărării Naţionale, se întorsese de câteva ore de la Timişoara. CumVasile Milea murise, iar Ştefan Guşă, şeful Marelui Stat Major,lipsea, Victor Stănculescu era de fapt, în acel moment,conducătorul Armatei. Nedorind să fie implicat în niciun fel îndesfăşurarea evenimentelor, şi-a pus un picior în ghips pentru apărea indisponibil.

După ora 11.00, aflat în exerciţiul funcţiunii, VictorStănculescu ordonă ca armata să se retragă în cazarmi, iar dupăcâteva minute îi raportează lui Ceauşescu că Piaţa Palatului esteinvadată de mulţime. Ceauşescu, într-o nouă criză de mânie,întreabă cum de a fost posibil, cine a permis oamenilor să ocupepiaţa. Tot Victor Stănculescu întăreşte ordinul prin care erachemat elicopterul pentru a-i scoate pe soţii Ceauşescu dinclădirea CC.

Primul popas al fugarilor este Snagovul, unde Ceauşescu spera săstabilească nişte legături salvatoare. După ce îi abandonează peEmil Bobu şi Manea Mănescu, soţii Ceauşescu se urcă din nou înelicopter, ordonându-i pilotului Vasile Maluţan să-i ducă spreTârgovişte. Speriat de misiunea ce-i revenise, pilotul îi debarcăînainte de localitatea Titu, sub pretextul că pot fi reperaţi de lasol şi pot fi oricând doborâţi. După ce reuşesc să captureze unautomobil Dacia, condus de un medic din Găeşti, cei doi cer să fieduşi la Tîrgovişte. Maşina se defectează, astfel că în comunaVăcăreşti este oprită o altă Dacie, al cărei proprietar îi conduceşi îi lasă la Institutul pentru Protecţia Plantelor din Târgovişte,unde, după nici o oră (15,30) sosesc două maşini ale Miliţiei careîi preiau pe cei doi soţi şi îi duc, sub stare de arest, la ounitate militară din oraş.

Momentul decolării elicopterului cu cuplul Ceauşescu de peacoperişul sediului CC a fost primit cu bucurie de cei aflaţi înPiaţa Palatului.

La cîteva ore de la fuga Ceauşeştilor, Televiziunea RomânaLiberă anunţă constituirea unui nou organism al puterii - FrontulSalvării Naţionale (FSN) - care "grupează toate forţele sănătoaseale ţării" şi al cărui scop este "instaurarea democraţiei,libertăţii şi demnităţii poporului român".

Din Consiliul de conducere al FSN făceau parte: Doina Cornea,Ana Blandiana, Mircea Dinescu, Lászlo Tökés, Dumitru Mazilu, DanDeşliu, general Ştefan Guşă, general Victor Athanasie Stănculescu,Aurel Dragoş Munteanu, Corneliu Mănescu, Alexandru Bîrlădeanu,Silviu Brucan, Petre Roman, Ion Caramitru, Sergiu Nicolaescu, MihaiMontanu, Mihai Ispas, Gelu Voican Voiculescu, Dan Marţian, capitanMihail Lupoi, general Dan Voinea, capitan Emil Dumitrescu, VasileNeacşa, Cristina Ciontu, Marian Baciu, Bogdan Teodoriu, EugeniaIorga, Paul Negriţiu, Gheorghe Manole, Cazimir Ionescu, AdrianSârbu, Constantin Cîrjan , Domokós Géza, Magdalena Ionescu, MarianMierlă, Constantin Ivanovici, Ovidiu Vlad, Valeriu Bucurescu, IonIliescu.

Ion Iliescu este desemnat să transmită la posturile de radio şiteleviziune "Comunicatul către ţară al Consiliului FSN", careconstituie o primă variantă de platformă-program a noului organismal puterii de stat din România.

FSN şi platforma-program care îl reprezintă apar din colaborarealui Ion Iliescu, Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, NicolaeMilitaru, Ştefan Guşă, Mihail Lupoi, Dumitru Apostoiu, AlexandruBîrlădeanu, Silviu Brucan etc.

Între timp, la Tîrgovişte începe procesul soţilor Ceauşescu, eifiind acuzaţi de genocid şi de subminarea puterii de stat, întrucâtau determinat în decursul vremii moartea a 60.000 de persoane, auorganizat acţiuni armate împotriva poporului român şi a puterii destat, au distrus bunuri obşteşti şi au încercat să fugă din ţară pebaza unor fonduri de peste un miliard de dolari depuşi la bănci dinstrăinătate. Aceste acuzaţii formulate de completul de judecată aufost încadrate în categoria crimelor grave săvârşite împotrivapoporului român. Sentinţa a fost executată, în 25 decembrie 1989,în jurul orei 14.45, în incinta garnizoanei din Tîrgovişte.

În perioada 17-20 decembrie 1989, la Timişoara, s-au înregistrat72 de morţi şi 253 de răniţi, prin împuşcare. De asemenea, o femeiea fost călcată de tanc, pe Podul Decebal, iar alte 43 de persoaneau fost bătute de către forţele de represiune.

La 12 mai 1998, Ion Coman a fost audiat, în calitate de martoral acuzării, în legătură cu evenimentele de la Timişoara. El adeclarat că a ajuns la Timişoara pe 17 decembrie, trimis deCeauşescu, care i-a spus că "un grup de vandali puşi în slujba unorservicii secrete străine" a produs mari distrugeri în oraş. "Amordonat lui Milea şi celor de la Ministerul de Interne săfolosească focul de armă împotriva vandalilor", declara Coman căi-ar fi spus Ceauşescu.

La Aeroportul Militar Otopeni, Victor Athanase Stănculescu i-adeclarat că a primit ordin să execute foc, dacă este nevoie. Comana plecat la Timişoara împreună cu generalii Stănculescu, Guşă, Nuţăşi Chiţac.

Coman mai susţinea că, în 18 decembrie 1989, a cerut să fieretrase tancurile din oraş şi că Radu Bălan, prim-secretarulComitetului Judeţean Timiş al PCR, i-ar fi spus, de faţă cuStănculescu, că s-a tras şi că erau victime. El mai afirma că, deşiCeauşescu ordonase ca toate acţiunile militare să fie coordonatedin sediul Comitetului Judeţean PCR, acest lucru nu a fostrespectat. Coman a adăugat că, în 18 decembrie, după ce ElenaCeauşescu ar fi cerut să se tragă cu tunurile în Catedrală, Guşă arfi afirmat că îl va trimite la faţa locului pe Mihai Chiţac,comandantul trupelor chimice şi al Garnizoanei Bucureşti. Întors deacolo, Chiţac i-a spus lui Coman că la Catedrală sînt oameni culumânări în mînă, care nu strică nimic.

Chiţac, susţinea Coman, a ridicat de la Comitetul Judeţean alPCR o ladă de grenade despre care i-a spus că nu sunt nocive şi căle va folosi, la nevoie, împotriva manifestanţilor doar ca să-isperie.

"Nu apăr şi nu acuz pe nimeni. Ceauşescu nu a dat ordin să setragă împotriva populaţiei, ci împotriva vandalilor care distrugoraşul", mai declara Coman.

Un alt martor, Ilie Matei, fost secretar al Comitetului Centralal PCR, declara că, pentru ceea ce s-a întîmplat la Timişoara, îndecembrie 1989, sunt vinovaţi comandantul suprem al Armatei deatunci, Nicolae Ceauşescu şi ministrul Apărării, Vasile Milea.

''Cred că nu mai este un secret cine a tras la Timişoara, atâttimp cât Armata de atunci a consumat peste 90 de mii de cartuşe'',afirma Ilie Matei, precizând că victimele acelor evenimente nutrebuie să fie despăgubite de anumite persoane, ci de către stat,''pentru că cei care acţionau atunci acţionau în numelestatului''.

Ilie Matei a fost condamnat la o pedeapsă de 15 ani deînchisoare, pentru complicitate la omor deosebit de grav, înlegătură cu evenimentele din decembrie 1989.

În 1994, într-un raport al Parchetului se preciza că în 2.224 dedosare privind Revoluţia din decembrie 1989 (în care au murit 1.104persoane şi 3.352 au fost rănite) procurorii au dat soluţii deneîncepere a urmăririi penale, 1.266 de dosare au fost înregistratecu autori necunoscuţi, iar alte 85 au fost trimise către instanţepentru judecare.

Între 1994-1997 situaţia nu s-a schimbat statistic prea mult, însensul că doar trei persoane erau în închisoare pentru implicare înreprimarea manifestanţilor anticomunişti, respectiv Traian Sima,fostul şef al Securităţii Timiş (condamnat la zece ani deînchisoare), Ion Deheleanu, fostul şef al Miliţiei Timiş (condamnatla 15 ani de închisoare) şi plt.maj (r) Dumitru Pavel (condamnat la20 de ani de închisoare pentru că a împuşcat mortal două persoaneşi a rănit alte două din Lugoj). Sima şi Deheleanu fac parte dinlotul primelor 24 de persoane acuzate de genocidul de la Timişoara,dintre care doar şapte au fost condamnate la închisoare, restulfiind achitate. Cei şapte au reuşit pînă în 1998 să-şi amîne, pemotive medicale, încarcerarea. Printre aceştia sunt Matei Ilie,fost prim-secretar al PCR Timiş, Ion Postelnicu, fostul şef alInspectoratului MI Timiş, Iosif Veverca, fost şef al ServiciuluiJudiciar din Miliţia Timişoara şi Ion Corpodeanu, fost adjunct alşefului Miliţiei Timişoara.

În 1997, au fost închişi şi foşti capi ai regimului comunist,respectiv Tudor Postelnicu, fostul şef al Securităţii şi AndruţaCeauşescu, fratele dictatorului Nicolae Ceauşescu.

Radu Tinu, fost şef al Securităţii Timiş, a fost arestat în 1990pentru genocid, fiind în final achitat, dar după ce a făcut aproapedoi ani de închisoare. El spunea că gen. Victor AtanasieStănculescu este principalul vinovat pentru reprimarea sângeroasă ademonstranţilor în decembrie 1989 la Timişoara. "Stănculescu eramilitarul cu cel mai înalt grad şi cea mai înaltă funcţie, eraatunci prim-adjunct al ministrului Apărării, deci avea toatăputerea la Timişoara. Dacă se aplica legea, am fi rămas fărăgenerali în Armată, pentru că cei care au fost făcuţi generali dupădecembrie 1989 sunt cei care au tras la Revoluţie", afirmaTinu.

Din 1997 pînă în 1999 au mai fost condamnaţi pentru evenimenteledin decembrie 1989 patru ofiţeri şi un subofiţer.

Colonelul (r) Bruno Marius Palade, fost şef de catedră în cadrulŞcolii de Ofiţeri activi de la Sibiu, a fost condamnat la 12 ani deînchisoare pentru că a ordonat unor soldaţi deschiderea foculuiasupra manifestanţilor, fiind ucise două persoane şi rănite altecinci.

Colonelul (r) Gheorghe Marinescu, fost şef Serviciu CirculaţieMApN Bucureşti, a fost condamnat la opt ani de închisoare pentruuciderea unei persoane şi rănirea altor trei.

Locotenent colonelul (r) Gheorghe Rodeanu, comandantuldispozitivului de apărare din faţa Hotelului Negoiu din Bucureşti,a fost condamnat la cinci ani de detenţie, pentru rănirea a douăpersoane.

Căpitanul (r) Costel Lazăr a fost condamnat la patru ani deînchisoare, pentru că a ordonat să se tragă într-o ambulanţă,aflată în faţa Spitalului Militar Central din Capitală.

Plutonierul major (r) Marin Mihai a fost condamnat la cinci anide închisoare pentru rănirea gravă a unui copil care păştea oile înapropierea comunei dîmboviţene Răzvad.

După aproape zece ani de la Revoluţia din decembrie 1989, aufost condamnaţi primii generali, de fapt primii oameni cu putere dedecizie la momentul evenimentelor de atunci, respectiv VictorAthanase Stănculescu şi Mihai Chiţac.

În 1999, pedeapsa de 15 ani de închisoare a Curţii Supreme deJustiţie pentru Victor Athanasie Stănculescu şi Mihai Chiţac a fostneaşteptată, chiar dacă martorii audiaţi în proces i-au indicat cudegetul pe cei doi generali ca fiind vinovaţi de uciderea şirănirea copiilor, bărbaţilor şi femeilor, în timpul revoltei dinTimişoara.

Ca în majoritatea proceselor Revoluţiei, inculpaţii s-auprevalat de faptul că ei erau militari şi au executat doar ordinelevenite de la Nicolae Ceauşescu, Vasile Milea, ministrul Apărăriisau de la alte persoane care la momentul proceselor muriseră.

În procesul generalilor Stănculescu şi Chiţac au fost audiaţi camartori mulţi foşti membri marcanţi ai Partidului Comunist Român,majoritate dintre ei aflaţi în închisoare şi care, nemaiavînd nimicde pierdut, au vorbit deschis.

De exemplu, Tudor Postelnicu, fost ministru de Interne înregimul Ceauşescu, a confimat instanţei supreme că, în timpulrevoluţiei de la Timişoara, în zona dispozitivului de apărarecoordonat de generalul Mihai Chiţac s-au înregistrat morţi şirăniţi.

"Generalii trimişi la Timişoara nu au fost trimişi caspectatori, ţinând cont de faptul că s-a comunicat ordinul Radu celFrumos (ordinul de stare de război-n.r.)", afirma Postelnicu.

Stănculescu şi Chiţac, care au în prezent 80 de ani, au fostcondamnaţi definitiv la câte 15 ani de detenţie, pentru masacrul dela Timişoara.

În 1990, la puţinm timp după Revoluţie, a început să sevehiculeze ideea că a fost de fapt o lovitură de stat pregătită dintimp şi care a fost dusă la îndeplinire speculându-se revoltaspontană a timişorenilor şi apoi a bucureştenilor, cărora li s-aualăturat în scurt timp toţi românii.

Primul care a afirmat că în decembrie 1989 a fost lovitură destat a fost chiar Nicolae Ceauşescu. Sintagma "lovitură de stat" afost atunci asimiliată lui Ceauşescu şi modului în care acesta aprezentat evenimentele de la Timişoara, moartea a peste o mie detineri care şi-au dorit eliberarea României de comunism a legitimatideea de revoluţie.

Politologul Silviu Brucan a fost o altă persoană care în preajmaevenimentelor din '89 a susţinut că revoluţia din România a fost defapt o lovitură de stat.

Procurorii militari au identificat mai multe persoane care, întimpul revoluţiei din decembrie 1989, făceau parte "dintr-un anumitgrup de putere, care a creat diversiunea cu teroriştii, pentru aputea stăpâni situaţia", declara, în 1999, generalul magistrat DanVoinea, şeful Secţiei Parchetelor Militare.

În Bucureşti, Sibiu, Tîrgovişte, Bacău, Timişoara, Buzău, Cluj,Craiova, Oradea şi Braşov au fost folosite aceleaşi metode dediversiune, fapt reieşit din toate anchetele care s-au făcut încazurile privind evenimentele din decembrie 1989. Astfel, s-astabilit că Armata s-a organizat în dispozitive de apărare înfuncţie de informaţiile primite de la radio şi televiziune. Înfiecare dosar al Revoluţiei există un capitol referitor ladiversiune, din aceasta făcând parte şi teroriştii, mai afirmageneralul Voinea. În această diversiune au fost implicaţi atâtmilitari, cât şi civili.

În termenii dicţionarului explicativ al limbii române,diversiunea este "încercarea de a schimba cursul unei acţiuni, de aabate, prin crearea unor false probleme, intenţiile, acţiunile sauplanurile cuiva sau o acţiune politică întreprinsă cu scopul de adistrage atenţia de la problemele reale ale vieţii publice".

Potrivit procurorilor, existenţa aşa-zişilor terorişti ajustificat anumite acţiuni militare. Centrele de comandă au fostinformate de pe teren despre deplasarea unor persoane. De exemplu,în Bucureşti, toate staţiile de taximetre aveau la dispoziţie câtedouă staţii de emisie-recepţie prin care se comunica ce persoane sedeplasează şi în ce loc vor să ajungă. În Capitală, situaţia a fostbine controlată. Au existat 60 de filtre organizate de cătreArmată, care a ştiut tot timpul despre mişcările din oraş.

În decembrie 1989, diversiunea s-a făcut în mare parte prinintermediul radioului şi televiziunii.

Un exemplu îl reprezintă informaţiile groapa comună de laTimişoara prezentate pe postul naţional de televiziune. Imaginileterifiante ale cadavrelor despre care se spunea că au fostvictimele Securităţii i-au îngrozit pe români şi i-au scos dincase. În final, s-a dovedit că în groapa respectivă, care se aflaîn Cimitirul săracilor din Timişoara, erau îngropaţi nişte oamenisărmani.

Pe de altă parte, generalul Dan Voinea a combătut ideeaneimplicării Radioului în manipularea oamenilor, precum şi aşa-zisaindependenţă a postului naţional, spunând că instituţia s-a aflatîn permanenţă sub ocupaţie militară şi că orice informaţie pe careo transmitea trecea prin cenzura a două puncte de decizie, unul dinfostul Comitet Central al Partidului Comunist Român şi celălaltaparţinând unui comandament militar teritorial.

"Pentru mine, în România, în decembrie 1989, nu au existatterorişti", declara generalul Voinea. "În dosarele anchetate amîntâlnit crime oribile, comise asupra unor oameni şi copii pe careapoi s-a scris cuvântul terorist", a explicat el. "Cei cerăspundeau de emisie în acele zile ar trebui să facă şi ei obiectulunei anchete, pentru că radioul nu era atacat, dar au chemat înajutor oameni de bună-credinţă, care au fost împuşcaţi", susţineageneralul magistrat Voinea, procurorul în procesul soţilorCeauşescu.

Psihoza cu teroriştii a fost lansată prin intermediulmass-media, pentru a nu se şti cine în cine trage.

Generalul Voinea spunea că procurorii militari fac cercetări înlegatură cu uciderea a 86 de persoane la Televiziune, precum şi cuevenimentele de la sediul Radiodifuziunii. Nici până astăzi acestedosare nu s-au finalizat.

Atât pe postul de televiziune, cât şi la radio, se anunţa cădiverse clădiri sau chiar cele două instituţii sunt atacate deterorişti, iar cei care făceau anunţurile chemau oamenii să-iapere. Zvonistica în rândul celor care apărau clădirile îidetermina pe aceştia să tragă în orice civil sau militar aşa-zissuspect, de frică să nu fie atacaţi şi ucişi de terorişti. Ceiconsideraţi terorişti erau descrişi ca fiind bărbaţi bruneţi,neraşi, cu barbă, cei îmbrăcaţi sport, în combinezoane sau careerau încălţaţi cu bocanci.

În zilele revoluţiei, Radioul a chemat oamenii la moarte, încondiţiile în care clădirea nici nu era atacată, afirma, lasfîrşitul anului 1998, magistratul militar Dan Voinea, şefulSecţiei Parchetelor Militare, la lansarea volumului "E un începutîn tot sfârşitul", o transcriere selectivă a emisiunilorradiofonice difuzate de Radio România şi de radiourile străine înperioada 17-25 decembrie 1989.

Emil Hurezeanu, care în '89 era redactor la postul de radioEuropa Liberă, afirma, cu aceeaşi ocazie, că, până în 22 decembrie1989, la Radio România nici nu a venit vorba de revoluţie. "Înperioada 17 - 22 decembrie 1989, în primele şase zile de revoluţie,românii au aflat ce se întîmplă de la posturile străine de radio",spunea Hurezeanu.

Concluziile anchetelor prezentate de către generalul Voinea aucreat vii dispute între puterea reprezentată de Ion Iliescu încalitate de preşedinte şi puterea reprezentată de EmilConstantinescu, cel care l-a numit pe Voinea în funcţia de şef alSecţiei Parchetelor Militare, la scurt timp după alegerile din1996. Una dintre promisiunile electorale ale lui Constantinescu afost aceea că se va afla adevărul despre Revoluţie, iar Voinea aredeschis dosarele şi a trimis în judecată câţiva capi ai Armatei.Voinea a fost acuzat de fosta putere că încearcă să culpabilizezeArmata şi că acţionează în sensul cerut de Cotroceni, care nu vreaaltceva decât să discrediteze ideea de Revoluţie şi să câştigecapital electoral.

Totuşi, dacă declaraţiile lui Voinea i-au lăsat pe unii reci,afirmaţiile ulterioare ale fostului şef al Serviciului Român deInformaţii, Virgil Măgureanu, potrivit cărora în decembrie 1989 aavut loc o revoltă populară de proporţii, impulsionată de unscenariu european, nu au făcut altceva decât să întărească ideea căatunci nu a fost revoluţie.

"Inspiraţia a fost din afară, revolta maselor din interiorulţării", declara fostul şef al SRI, adăugând că "anonimii" au fostcei care l-au răsturnat pe Ceauşescu, dar prăbuşirea regimuluicomunist a fost pregătită de "forţe care s-au înţeles din vreme".În opinia lui Măgureanu, colapsul comunismului în România eraiminent, în condiţiile în care în octombrie '89 a căzut zidulBerlinului, iar în luna noiembrie a aceluiaşi an şi regimulcomunist din Bulgaria.

"Din datele pe care le deţin, revolta populară n-ar fi avut locdacă impulsul său n-ar fi fost indus de un scenariu european",afirma Măgureanu, apreciind că "resortul anticomunist" care acuprins sud-estul Europei la sfârşitul lui 1989 a fost unulgeneral, care nu putea să excludă România.

"În decembrie 1989 n-a avut loc o revoluţie, pentru că, dupăcele mai elementare canoane, o revoluţie presupune existenţa unuigrup organizat care, constatând că un sistem nu mai poate exista,pune din timp bazele unui program şi ale unei strategii, iar acestlucru nu s-a întâmplat", a opinat Măgureanu.

În opinia sa, orice revoluţie presupune o transformare care săînscrie societatea într-un curs progresist, apreciind că, din acestpunct de vedere, în România n-a avut loc o revoluţie. "La zece anide la aşa-numita revoluţie, România se confruntă cu dezordinesocială, criminalitate şi degradare economică", susţinea fostuldirector al SRI.

Deşi Măgureanu excludea ipoteza că în decembrie 1989 în Româniaa fost lovitură de stat, totuşi se recunoaşte faptul că, atunci unanumit grup a acţionat conform unui plan prestabilit şi care aaşteptat punerea în aplicare în momentul unei revolte populare.

Dicţionarul explicativ al limbii române arată că revoluţieînseamnă "schimbare bruscă şi de obicei violentă a structurilorsociale, economice şi politice ale unui regim dat", revoltăînseamnă "răscoală spontană, neorganizată", iar lovitura de stateste "actul de violare a Constituţiei stabilite prin care un grupde persoane preia cu forţa puterea într-un stat".

(Material realizat de Departamentul Eveniment,eveniment@mediafax.ro)

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici