Caniculă, nopți tropicale și furtuni. ANM a emis cod galben de vreme severă și temperaturi extreme în toată țara

Publicat: 16 07. 2026, 10:20

Cod galben de caniculă

Valul de căldură se va extinde și se va intensifica treptat, în intervalul 16 iulie, ora 12:00- 18 iulie, ora 22:00, iar disconfortul termic va crește în regiunile vestice, sudice și sud-estice, unde indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și va depăși pragul critic de 80 de unități. Va fi caniculă joi și vineri în Crișana, Banat și vestul Olteniei, iar sâmbătă în sudul Banatului, vestul și sudul Olteniei și în jumătatea sudică a Munteniei. În aceste regiuni temperaturile maxime vor fi de 35…37 de grade. În vestul și sudul țării nopțile vor deveni tropicale, iar temperaturile minime vor fi în general de 20…21 de grade

ANM a emis un cod galben de caniculă și disconfort termic ridicat, valabil în intervalul 16 iulie, ora 12:00 – 18 iulie, ora 10:00, pentru județele Dolj, Mehedinți, Caraș-Severin, Timiș, Arad, Bihor și Satu Mare. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. În aceste zone, temperaturile maxime vor fi de 34…37 de grade, iar nopțile vor fi tropicale, cu minime în general de 20…22 de grade.

Cod galben de instabilitate atmosferică

Pe lângă temperaturile ridicate, meteorologii au emis și două atenționări cod galben de instabilitate atmosferică.

Prima este valabilă în intervalul 16 iulie, ora 12:00 – 16 iulie, ora 22:00 și vizează cea mai mare parte a zonei montane, Maramureșul, estul și sudul Transilvaniei, Muntenia, nordul și estul Olteniei și sudul Dobrogei.

În aceste regiuni sunt prognozate averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii cu viteze la rafală de 50…70 km/h și grindină de mici și medii dimensiuni, cu diametre de 1…3 cm. În intervale scurte de timp, de 1-3 ore, cantitățile de apă vor fi de 15…25 l/mp și izolat de peste 30…50 l/mp.

A doua atenționare este valabilă în intervalul 17 iulie, ora 12:00-17 iulie, ora 21:00 și vizează nordul Olteniei, nordul și nord-vestul Munteniei, sud-vestul Transilvaniei și local Munții Apuseni.

În aceste zone, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului cu viteze la rafală de 50…70 km/h și pe arii restrânse vijelii și grindină de mici și posibil medii dimensiuni (1…3 cm). În intervale scurte de timp, cantitățile de apă vor fi de 15…25 l/mp și izolat de peste 30 l/mp.