Ceaţă densă şi ninsori: Cum se circulă duminică dimineaţă pe drumurile din România

  • Duminică dimineaţă, şoferii din vestul şi centrul ţării se confruntă cu condiţii dificile de trafic din cauza ceţii dense.
  • În judeţele Arad, Argeş şi Bihor vizibilitatea este redusă sub 200 de metri.
Urmărește
1358 afișări
Imaginea articolului Ceaţă densă şi ninsori: Cum se circulă duminică dimineaţă pe drumurile din România

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că se circulă în condiţii de ceaţă pe multe şosele din judeţele Arad, Argeş şi Bihor, vizibilitatea în trafic fiind redusă sub 200 metri, izolat la sub 50 de metri.

În zona de sud şi de sud-est a ţării traficul se desfăşoară în general pe un carosabil umed, fiind semnalate precipitaţii sub formă de ploaie uşoară.

Pe drumurile principale, respectiv autostrăzile A1 Bucureşti-Piteşti, Autostrada A2 Bucureşti-Constanţa A3 Bucureşti-Braşov, DN 1 Ploieşti-Braşov, se circulă pe un carosabil parţial umed, în condiţii de vizibilitate bună şi valori de trafic normale.

„Recomandăm conducătorilor auto să aibă în atenţie condiţiile meteorologice atunci când pornesc la drum şi să reducă semnificativ viteza când sunt precipitaţii, iar carosabilul este umed sau acoperit de zăpadă, gheaţă sau polei. Înainte de a pleca la drum, informaţi-vă cu privire la condiţiile meteo din zonele în care urmează să vă deplasaţi şi echipaţi-vă maşina corespunzător, cu anvelope de iarnă, având în vedere că astăzi este în vigoare o avertizare meteorologică de tip Cod Galben de ninsori însemnate cantitativ şi viscolite pentru zona de munte a judeţelor Prahova, Buzău, Vrancea, Braşov şi Covasna”, transmite Infotrafic.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici