Cum va fi vremea în iunie. Prognoza ANM pentru următoarele patru săptămâni
Săptămâna 1-8 iunie
Valorile termice vor fi ușor mai ridicate decât cele normale în toată țara, cu o abatere mai accentuată în regiunile sud-vestice.
Precipitațiile vor fi excedentare în nord-vest, local în centru, sud-est și la munte. În sud-vest, regimul pluviometric va fi ușor deficitar, iar în restul țării va fi apropiat de normal.
Săptămâna 8-15 iunie
Temperaturile medii vor fi ușor mai ridicate decât cele normale în cea mai mare parte a țării, mai ales în sud-vest.
Cantitățile de precipitații vor fi, în general, apropiate de cele normale. Este posibil un ușor excedent în est și sud-est și un ușor deficit în vest și nord-vest.
Săptămâna 15-22 iunie
Temperatura medie a aerului va fi ușor mai ridicată decât normalul perioadei în cea mai mare parte a țării, în special în regiunile vestice.
Precipitațiile vor fi ușor deficitare în vest, nord și centru, iar în rest vor fi apropiate de cele normale.
Săptămâna 22-29 iunie
Mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele specifice perioadei, mai ales în jumătatea vestică a țării. În rest, temperaturile vor fi în general apropiate de cele normale.
Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale în toate regiunile.