METEO Caniculă până vineri în aproape toată ţara. Cod portocaliu de vreme severă, dar şi Cod galben de ploi

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis marţi mai multe avertizări valabile în zilele următoare, între care două Coduri portocalii de caniculă ce vizează 17 judeţe şi Capitala, respectiv 14 judeţe şi Bucureştiul. 10 judeţe vor fi, totuşi, pentru scurt timp, sub Cod galben de ploi torenţiale.

3179 afișări
Imaginea articolului METEO Caniculă până vineri în aproape toată ţara. Cod portocaliu de vreme severă, dar şi Cod galben de ploi

METEO Caniculă până vineri în aproape toată ţara. Cod portocaliu de vreme severă, dar şi Cod galben de ploi

  • Cod galben

A fost actualizat un Cod galben care anunţă că marţi valul de căldură se va extinde în cea mai mare parte a ţării, disconfortul termic va fi ridicat şi indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

În general temperaturile maxime se vor situa între 33 şi 37 de grade.

  • Cod portocaliu

Pentru aceeaşi zi a fost emis şi un Cod portocaliu de caniculă.

Marţi în Banat, Crişana, Oltenia şi local în Muntenia şi vestul Transilvaniei şi al Maramureşului valul de căldură se va intensifica. În general după-amiaza se vor înregistra valori termice de 37...39 de grade, iar noaptea nu vor coborî sub 20...22 de grade şi prin urmare disconfortul termic va fi accentuat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

Judeţele vizare sunt Satu Mare, Bihor, Arad, Timiş, Caraş Severin, Hunedoara, Alba, Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călăraşi şi Capitala.

  • Cod galben

Începând de marţi ora 18:00 până miercuri ora 3:00, în vestul şi nord-vestul ţării vor fi perioade scurte cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin intensificări ale vântului şi vijelii (viteze la rafală de peste 55...70 km/h), descărcări electrice şi izolat averse torenţiale.

Judeţele vizate sunt Satu Mare, Maramureş, Sălaj, Cluj, Alba, Hunedoara, Caraş Severin, Timiş, Arad şi Bihor.

  • Cod galben

Apoi, miercuri, joi şi vineri valul de căldură se va menţine în special în jumătatea de sud a ţării, disconfortul termic va fi ridicat şi indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. În general temperaturile maxime se vor situa între 33 şi 37 de grade.

Valul de căldură va continua şi în următoarea perioadă, cu precădere în sudul şi sud-estul ţării.

  • Cod portocaliu

Pentru ziua de miercuri va fi în vigoare un Cod portocaliu care anunţă că în Oltenia şi Muntenia valul de căldură va persista. În general după-amiaza se vor înregistra valori termice de 37...40 de grade, iar noaptea nu vor coborî sub 20...22 de grade şi prin urmare disconfortul termic va fi accentuat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Notă: Pe parcursul zilei de miercuri (27 iulie), local în zonele de munte şi în centru, iar după-amiaza şi în noaptea de miercuri spre joi (27/28 iulie) şi în regiunile sudice şi sud-estice vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată.

Zonele vizate sunt Bucureştiul şi judeţele Mehedinţi, Gorj, Dolj, Vâlcea, Olt, Argeş, Teleorman, Dâmboviţa, Giurgiu, Prahova, Buzău, Ialomiţa, Călăraşi şi Brăila.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici