Prognoza meteo. Weekend ca în mijlocul verii

  • Ai scăpat de vremea rece şi mohorâtă
  • În weekend ai parte de vreme foarte caldă, dar şi de averse de vară
  • Începi săptămâna cu 30 de grade în zonele de câmpie
2735 afișări
Imaginea articolului Prognoza meteo. Weekend ca în mijlocul verii

Meteo. Vremea în România: Weekend ca în mijlocul verii

Prognoza pentru ţară

Ai parte de o noapte rece oriunde te-ai afla, astfel că minimele vor fi cuprinse între -1 grad în estul Transilvaniei şi 11 grade pe litoral şi în Dealurile de Vest .

Mâine vremea revine la sentimente mai bune şi soarele e din ce în ce mai prezent. Doar pe la munte şi prin est, după-amiază aşteaptă-te la ploi slabe. Maximele pornesc de la 16 grade pe litoral şi se opresc la 26 în sud-vest.

Duminică ai parte de vreme ca de vară în mare parte din ţară, dar încă nu scapi de tot de nori. Aşteaptă-te la averse cu tunete, fulgere şi vânt pe la munte, dar şi prin restul ţării. Cel mai frig o să fie în continuare pe litoral 16...18 grade, iar în Câmpia de Vest şi Câmpia Română o să fie 27...28 de grade.

Începi săptămâna cu o zi de vară în toată regula. Vor fi între 24 şi 30 de grade, iar ploile de vară vin doar spre seară şi noaptea în vest, centru şi nord. Aşteaptă-te la ploi torenţiale, vânt puternic, tunete, fuglere şi chiar grindină.  Ploi ceva mai slabe vin si peste zi pe la munte. Vântul prinde putere şi în lipsa ploilor.
 

Vremea în Bucureşti 

În Capitală ai parte de o noapte senină, cu vânt liniştit şi în jur de 7 grade.

Mâine soarele străluceşte mai mult, vântul nu îţi dă bătăi de cap şi o să fie în jur de 25 de grade.

Duminică, vară din plin! Cam 27 de grade la amiază, soare din plin şi vânt  liniştit.

Începi săptămâna cu mult soare şi vreme ca în mijlocul verii. De la cele 14 grade din zori, la amiază ai parte de 30 de grade.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici