Prognoza meteorologică: până în august va fi foarte cald în toată ţara

  • Meteorologii anunţă că în următoarele patru săptămâni vremea va fi deosebit de caldă în toată ţara.
  • Cantităţile de precipitaţii vor fi diferite în funcţie de regiuni.
523 afișări
Imaginea articolului Prognoza meteorologică: până în august va fi foarte cald în toată ţara

În săptămâna 10-17 iulie, valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României, în special în regiunile sudice.

Cu excepţia nord-vestului extrem al ţării unde regimul pluviometric va fi excedentar, cantităţile de precipitaţii vor fi deficitare, mai ales în sudul ţării şi la munte.

În săptămâna 17- 24 iulie temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru acest interval la nivelul întregii ţări, dar mai ales în sud şi sud-est.

Cantităţile de precipitaţii vor fi deficitare în jumătatea vestică a ţării, dar mai ales în zona montană aferentă, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval.

În săptămâna 24- 31 iulie, temperaturile medii vor fi uşor mai ridicate de cât cele normale pentru acest interval în cea mai mare parte a ţării, dar mai ales în regiunile sud-estice.

Regimul pluviometric se va situa în general în jurului celui normal pentru această perioadă, în toate regiunile.

În săptămâna 31 iulie – 07 august, mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României, dar mai ales în sud-estul ţării.

Cantităţile de precipitaţii vor fi uşor excedentare în regiunile nord-estice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici