Ambasada României în Cehia anunţă că va putea organiza secţie de votare doar în sediul din Praga

Ambasada României în Republica Cehă anunţă că va putea organiza secţie de votare doar în sediul misiunii de la Praga, după ce MAE ceh au anunţat că acceptă organizarea de secţii de votare numai la sediile reprezentanţelor diplomatice şi consulare de pe teritoriul ţării.

226 afișări
Imaginea articolului Ambasada României în Cehia anunţă că va putea organiza secţie de votare doar în sediul din Praga

Ambasada României în Cehia anunţă că va putea organiza secţie de votare doar în sediul din Praga

"MAE ceh a informat oficial în acest an toate reprezentanţele diplomatice acreditate în Republica Cehă că va accepta organizarea de secţii de votare numai la sediile reprezentanţelor diplomatice şi consulare de pe teritoriul Cehiei. În conformitate cu prevederile Convenţiei de la Viena, statul ceh acceptă organizarea de alegeri de către alte state pe teritoriul său, însă acestea trebuie să aibă loc la sediile misiunilor diplomatice şi consulare ale statului respectiv, având în vedere problemele de jurisdicţie şi de securitate care pot apărea cu aceste ocazii", anunţă Ambasada României în Republica Cehă, pe pagina de Facebook.

În consecinţă, la alegerile din noiembrie 2019 pentru preşedintele României, Ambasada României în Republica Cehă va putea organiza secţie de vot pentru alegeri numai la sediul misiunii sale diplomatice din Praga.

Miercuri este ultima zi de înscriere a românilor din străinătate la votul pentru alegerile prezidenţiale. Pentru votul prin corespondenţă sunt, până la momentul transmiterii acestei ştiri, 31.716 de cereri, iar pentru votul în secţii sunt 29.937, potrivit site-ului www.votstrainatate.ro.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici