- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Anastase: Ponta are probleme serioase în PSD. Când ai succes, eşti bun, când nu, oamenii te schimbă
Victor Ponta are probleme serioase în PSD, iar membrii cu experienţă îi pregătesc o surpriză neplăcută, susţine preşedintele Camerei, Roberta Anastase, la RFI, afirmând, pe de altă parte, că nu are nimic să-şi reproşeze în legătură cu modul în care Legea pensiilor a fost adoptată.
Anastase: Ponta are probleme serioase în PSD. Când ai succes, eşti bun, când nu, oamenii te schimbă (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)
"Victor Ponta a făcut foarte multe gesturi riscante politic, în ultima perioadă. Riscante, din punctul dumnealui de vedere. A vorbit despre suspendarea preşedintelui, pe un subiect care nu avea nici o legătură cu preşedintele. A iniţiat o moţiune de cenzură şi a ţinut opinia publică două zile cu sufletul la gură, spunând că mai are cinci voturi, patru voturi de luat, trei voturi, două voturi, ca a doua zi să aflăm că dânsul s-a întâlnit în birou cu zece parlamentari, le-a dat ce-a vrut şi dumnealor pe urmă l-au trădat. Sunt acţiuni evident riscante pentru un om politic. Probabil că singura bătălie care i-a mai rămas de dus este această bătălie cu preşedintele Camerei Deputaţilor, din care el speră că iese mai bine în faţa propriilor colegi", susţine Anastase.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Războiul pentru dezvoltarea Inteligenței Artificiale a început. Apple recrutează zeci de experți de la Google pentru a-și extinde divizia de A.I.
-
Războiul din Ucraina, ziua 799. SUA acuză Rusia că foloseşte arme chimice / Replica Moscovei / Oraş pârjolit de ruşi în estul Ucrainei: doar turla bisericii a rămas intactă / Ne îndreptăm spre un război Rusia-NATO?
-
Mii de sibieni şi turişti vor lua lumină din Muzeu. Necula: Pădurea are memoria oamenilor
-
Tesla: conducere autonomă şi hărţi în China? Ce a obţinut Musk
Ea afirmă, potrivit RFI, că Ponta are probleme serioase în partid.
"Văzând o serie de lideri care s-au delimitat clar de ultimele lui acţiuni din perioada recent scursă, îmi dau seama că se află într-o situaţie dificilă. Cred că cei cu experienţă în partid îi pregătesc o surpriză neplăcută lui Victor Ponta şi el o simte. Sunt cei care probabil l-au împins către toate aceste gesturi riscante, a înregistrat eşec după eşec şi îşi dă seama că probabil va trebui să plătească în curând nota de plată. Ştiţi cum e în politică : atunci când ai succes, eşti bun, când nu, oamenii te schimbă", afirmă Anastase.
Întrebată ce-şi reproşează în privinţa votului pe legea pensiilor, Anastase a răspuns:
"Sincer, nu-mi reproşez în acel moment nimic, pentru că nu aveam de ce în momentul ăla (când a fost dat votul pe legea pensiilor - n.r.). Vă reamintesc, în stânga mea se afla secretar de la Opoziţie, un om care avea, conform cutumei, dar şi a regulamentului, responsabilitatea de a număra. Nu este responsabilitatea preşedintelui să numere".
Ea afirmă că este nevoie de un Cod de Conduită în Parlament.
"Acest Parlament chiar are nevoie de o discutare serioasă a aspectelor procedurale, pentru că există o serie întreagă de reguli, cutume care sunt contradictorii. A venit poate momentul să discutăm şi despre un Cod de Conduită, care să vorbească despre nişte reguli pe care trebuie să le respectăm în Parlament, de la modul de comportament, până la modul de a convieţui unii cu ceilalţi. Dacă reuşim să facem lucrul ăsta şi dacă ni-l asumăm cu toţii, cred că va fi un mare câştig pentru instituţie în sine", declraă Anastase.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO