Antonescu: Nu înţeleg de ce televiziunile, în special TVR, nu organizează dezbatere cu toţi candidaţii

Candidatul PNL la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, a declarat, vineri, că nu înţelege de ce televiziunile, în principal TVR, nu organizează dezbateri cu toţi candidaţii, menţionând că, în opinia sa, este o problemă dacă lui Traian Băsescu şi Mircea Geoană le este frică de o dezbatere cu el.

46 afișări
Imaginea articolului Antonescu: Nu înţeleg de ce televiziunile, în special TVR, nu organizează dezbatere cu toţi candidaţii

Antonescu: Nu înţeleg de ce televiziunile, în special TVR, nu organizează dezbatere cu toţi candidaţii (Imagine: Liviu Maftei/Mediafax Foto)

"Eu nu sunt în aceeaşi clasă şi nici în aceeaşi unitate cu Traian Băsescu şi cu Mircea Geoană, sunt un om liber, care am dreptul să candidez la Preşedinţie şi am cred dreptul să particip la o dezbatere cu aceşti doi cetăţeni, candidaţi la rândul lor. Dacă le e frică şi doresc să discute numai dânşii, e o problemă. Nu înţeleg însă de ce televiziunile, în principal televiziunea publică, nu organizează o dezbatere cu toţi candidaţii", a susţinut Crin Antonescu, la Botoşani.

Liderul PNL a criticat faptul că Traian Băsescu a acceptat să participe la o dezbatere doar cu Mircea Geoană, menţionând că, de vreme ce liberalii nu au voie să participe la astfel de dezbateri, îl roagă pe Sorin Ovidiu Vântu să-i transmită nişte întrebări către Traian Băsescu şi Mircea Geoană.

"Traian Băsescu a anunţat că va avea o dezbatere televizată doar cu Mircea Geoană. Dar de ce, domnule Băsescu, de Antonescu ţi-e frică? De ce numai cu Geoană, ca să vă scoateţi dosarele unul altuia? Eu şi alţii, care suntem cinstiţi, al căror dosar nu-l are Traian Băsescu pentru că nu există, noi nu avem voie să participăm la dezbateri. Dacă nu avem voie, vă rog, domnule Vântu, să daţi în direct, vă rog, domnule Voiculescu, să vă informaţi telespectatorii. Te întreb, Traian Băsescu, ce legături ai cu Omar Hayssam, te întreb, Mircea Geoană, ce-ai făcut la Moscova? Te întreb, Traian Băsescu, dacă teroristul Omar Hayssam şi prietenii săi îţi finanţează campania electorală. Te întreb, Mircea Geoană, dacă oligarhii ruşi îţi finanţează campania electorală", a spus Antonescu. El a menţionat că vrea un răspuns la aceste întrebări şi că îl aşteptă "la televiziunile domnilor Vântu şi Voiculescu".

Antonescu a opinat că TVR şi televiziunile de ştiri ar avea obligaţia faţă de telespectatori să organizeze dezbateri.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici