Băsescu: În lipsa unei condamnări oficiale, statul român a fost un continuator al statului comunist

Preşedintele Traian Băsescu a declarat sâmbătă că, în lipsa unei condamnări oficiale a comunismului precum cea pe care el a facut-o în decembrie 2006, statul român a fost un continuator al statului totalitar.

2 afișări
Imaginea articolului Băsescu: În lipsa unei condamnări oficiale, statul român a fost un continuator al statului comunist

Băsescu: În lipsa unei condamnări oficiale, statul român a fost un continuator al statului comunist

Băsescu a explicat la lansarea raportului Tismăneanu, ca volum, la Târgul de carte Gaudeamus, de la ce a pornit decizia sa de a forma o comisie prezidenţială care să elaboreze un document pe baza căruia să condamne comunismul.

Băsescu a spus că demersul său a pornit de la două lucruri: întrebările oamenilor legate de momentul în care românii vor ajunge să cunoască ce a însemnat comunismul şi de la faptul că "privea" la cele fiice ale sale care nu aveau cum să înţeleagă ce s-a întâmplat în România în perioada comunistă pentru că erau prea mici. „Probabil am avut şansa să înţeleg mai bine mesajele trimise de români în acest sens tuturor preşedinţilor de după revoluţie”, a spus Băsescu.

Şeful statului a mai declarat că statul român avea nevoie să de-a semnalul că nu mai este continuator al statului comunist. „Nevoia românilor şi nevoia statului m-au determinat să fac gestul de a condamna comunismul. Nici un stat nu se poate declara modern câtă vreme nu o rupe cu trecutul”, a spus Băsescu.

El a mai declarat că pe 18 decembrie 2006, când a condamnat printr-un discurs în Parlament comunismul, statul român nu s-a delimitat de statul totalitar. „Până în 18 decembrie 2006, în lipsa unei condamnări oficiale, statul român a fost un continuator al fostului regim”, a spus Băsescu.

Preşedintele a ţinut să precizeze că această impresie conform căreia statul român a fost, în perioada de după revoluţie şi până în decembrie 2006, un continuator al statului comunist, a fost cu atât mai puternică cu cât în prima linie a clasei politice „apăreau oameni importanţi din fostul sistem”.

Băsescu a ţinut să menţioneze că prin această declaraţia nu vrea să spună că în România democraţia a fost propusă abia în decembrie 2006, când el a condamnat comunismul ci doar faptul că gestul ar fi trebuit făcut mai de mult.

„Cartea apărută la editura Humanitas nu este un roman, nu este literatură de senzaţie, nu este roman de dragoste ci un act în baza căruia din postura de preşedinte mi-am asumat responsabilitatea de a condamna 60 de ani din existenţa statului român”, a spus Băsescu. El a adăugat că după Revoluţie mulţi politicieni au mizat „pe logica uitării” şi a împăcării, prin uitare, cu trecutul.

„Nimeni nu zice să ne împăcăm cu trecutul, dar nu putem uitat. Tinerii trebuie să ştie”, a spus Băsescu. El a mai declarat că va rămâne un catalizator al demersurilor de aflare a adevărului despre perioada comunistă prin desecretizarea documentelor aflate în arhiva PCR şi a celor aflate „în fişetele justiţiei”.

Băsescu a spus că, probabil, cele mai importante dosare de dezvăluit sunt cele de la Justiţie din perioada comunistă pentru că printre acestea se află cele ale foştilor deţinuţi politici, inclusiv cele ale muncitorilor care s-au revoltat în 1987 la Braşov şi care după gestul lor au suferit deportări.

„Aş încheia mulţumindu-vă tuturor acelor care înţelegeţi foarte bine necesitatea gestului (de condamnare a comunismului n.r.) şi a celora care nu-l înţeleg, dar îl vor înţelege şi mulţumindu-le şi acelora care nu îl înţeleg şi nu îl vor accepta niciodată. Le mulţumesc pentru că prin existenţa lor ne arată că trebuie să fim atenţi la ce se poate întâmpla”, a spus Băsescu.

El a ţinut să menţioneze că printre cei care nu i-au înţeles gestul de condamnare a comunismului se află cei care au beneficiat şi doresc să beneficieze în continuare, pentru toată viaţa, de avantajele oferite de un sistem care a dispreţuit oameni.

„Cei care nu vor accepta niciodată gestul sunt cei care, poate nu neapărat au fost educaţi într-un regim care i-a deformat, dar sunt cei care au beneficiat şi ar vrea să beneficieze, pe totul restul vieţii lor, de avantajele unui sistem care a dispreţuit oameni”, a spus Băsescu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici