Băsescu: Ponta este un premier profund corupt, încearcă să-şi ascundă corupţia sub acuzaţii

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, că Victor Ponta este un premier "profund corupt", care încearcă să-şi ascundă corupţia sub acuzaţii, şeful statului enumerând, în acest context, subiectele legate de Roşia Montană, de memorandumul cu FMI şi de acciza la combustibil.

475 afișări
Imaginea articolului Băsescu: Ponta este un premier profund corupt, încearcă să-şi ascundă corupţia sub acuzaţii

Băsescu: Ponta este un premier profund corupt, încearcă să-şi ascundă corupţia sub acuzaţii

"Victor Ponta mai are nişte furii şi încearcă să îşi ascundă propria corupţie sub aceste acuzaţii gratuite, Victor Ponta este un prim-ministru corupt profund, care încearcă să îşi ascundă hoţia sub acte normative. Victor Ponta a încercat să ascundă cei 400 de milioane de dolari ai Rompetrol, ascunzându-se sub o lege care a fost declarată neconstituţională, este corupt pentru că a vrut să îşi ascundă sub o lege Roşia Montană. Victor Ponta este corupt pentru că a luat 200 de hectare pământ de la Academia Siseşti şi a dat-o la Insula Mare a Brăilei. Victor Ponta este profund corupt pentru că încearcă şi îi facilitează lui Ghiţă foarte multe contracte, protejatul lui, principalul jucător în instituţii guvernamentale în proiecte it, oricât se ascunde", a spus Băsescu.

Potrivit lui Băsescu, unul dintre motivele pentru care nu a semnat memorandumul cu FMI a fost legat de încercarea premierului de "a-şi ascunde furtul pt partid, pe care îl gestionează împreună cu Dragnea".

"Au vrut să-şi ascundă furtul acoperit de semnătura mea către Fond", a spus Băsescu.

El a adăugat că regretă că liberalii intră "în acest joc".

"Îmi pare rău că liberalii intră în acest joc, dar în viaţă şi slăbiciunile se plătesc, nu numai hoţia", a spus Băsescu.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici