Băsescu: Retrimiterea legii pensiilor a fost o mână întinsă tuturor partidelor, inclusiv opoziţiei

Preşedintele Traian Băsescu a criticat, joi, la RRA, atitudinea opoziţiei faţă de Legea pensiilor, el spunând că a găsit o motivaţie rezonabilă pentru a întoarce legea în Parlament la o revotare, gestul său fiind "o mână întinsă" tuturor grupurilor parlamentare, inclusiv opoziţiei.

59 afișări
Imaginea articolului Băsescu: Retrimiterea legii pensiilor a fost o mână întinsă tuturor partidelor, inclusiv opoziţiei

Băsescu: Retrimiterea legii pensiilor a fost o mână întinsă tuturor partidelor, inclusiv opoziţiei (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto)

Şeful statului a mai spus la RRA că dacă partidele de opoziţie ar fi venit la consultări, la Cotroceni, ar fi discutat de asemenea despre impasul care s-ar putea crea în Cameră pe tema Legii pensiilor.

"Eu am propus, anterior, o soluţie. Având în vedere că unul din motivele disputelor de la Cameră era chiar legea pensiilor, am găsit o motivaţie rezonabilă pentru a o întoarce la Parlament şi pentru a crea condiţii ca disputele politice pe marginea acestei legi să fie încheiate în Parlament. Gestul meu a fost tratat de opoziţie aşa cum vedeţi. Nici nu mai dau drumul legii; s-au aşezat pe ea. Nici n-a contat gestul. Eu aveam toate condiţiile, inclusiv avizul de constituţionalitate al Curţii Constituţionale. Puteam să promulg legea. A fost o mână întinsă Parlamentului şi tuturor grupurilor parlamentare, inclusiv opoziţiei. Practic, le-am dat satisfacţie, în a avea legea revotată. Modul cum a fost tratat gestul meu îl vedeţi, aşa că ce încredere pot să am, în continuare?!", a spus şeful statului.

Băsescu a mai explicat că legea pensiilor a fost întoarsă în Parlament pentru un singur articol, însă demagogia i-a determinat pe mulţi parlamentari să reia în discuţie toată legea şi să amendeze fiecare articol.

Şeful statului a mai spus în acest context şi că au existat hotărâri ale Curţii Constituţionale care spun că atunci când legea este întoarsă de preşedinte, pentru un articol, se analizează doar acel articol.

"Demagogia i-a făcut pe foarte mulţi parlamentari să reia toată legea, să pună amendamente pe fiecare articol. Sigur, este o acţiune neconstituţională, dar li se pare lor că le aduce servicii. Din populism, din lipsă de responsabilitate, cred că pot aduna voturi. Eu îi asigur că nu adună voturi, dacă experienţa mea este încă valabilă, vă pot spune că nu adună voturi. Românii au început să înţeleagă că ţara e într-o situaţie dificilă şi vor, mai degrabă, acţiune, decât vorbă degeaba", a spus preşedintele.

El a mai subliniat că ruperea coaliţiei ar însemna intrarea într-o perioadă de instabilitate politică. "În orice caz, însă, dacă observaţi, simpla enumerare ne arată că totul depinde de Parlament: legea pensiilor, legea salarizării, legea bugetului de stat. Sigur, depinde şi de Guvern. (...) Dar, totul este legat de voinţa Parlamentului, de a da aceste trei legi în conformitate cu propunerile pe care le face Guvernul, pentru că ele reflectă ce poate România, în momentul de faţă", a spus preşedintele.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici