Băsescu: Să avem încredere că orice moment dificil poate fi depăşit
"Sărbătoare a speranţei şi a luminii, Sfintele Paşti sunt primite de fiecare dintre noi cu bucurie, redescoperind tradiţiile care fac parte din identitatea noastră şi regăsindu-ne în frumuseţea şi pacea bisericilor şi mănăstirilor din ţară. De Paşti avem prilejul de a trăi valorile comuniunii în familie, împreună cu cei apropiaţi, dar şi cu cei care au nevoie de ajutorul nostru. În bucuria sărbătorilor să nu uităm solidaritatea şi să avem încredere că orice moment dificil poate fi depăşit", se arată în mesajul lui Traian Băsescu.
Preşedintele menţionează că urările sale "cele mai calde se îndreaptă acum, în mod special, către românii de pretutindeni şi către militarii români aflaţi departe de casă".
"Tuturor românilor care sărbătoresc astăzi Învierea Domnului, le doresc pace, speranţă şi bucurie în lumina pascală! Hristos a înviat!", se arată în mesaj.
Şeful statului îşi petrece sărbătorile pascale în Bucovina.
Preşedintele va rămâne până duminică în Bucovina, iar de aici va merge pe litoral, unde în cursul serii va asista la concertul lui Goran Bregovic, la care se va afla şi Elena Udrea.