Băsescu spune că atacurile la adresa sa nu au vizat suspendarea, ci acuzaţia de înaltă trădare

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, la B1, că nu crede că acuzaţiile recente au vizat o suspendare a sa, ci, mai grav, se dorea acuzarea sa de înaltă trădare, care aducea, implicit, suspendarea din funcţie până când justiţia urma să se pronunţe.

1117 afișări
Imaginea articolului Băsescu spune că atacurile la adresa sa nu au vizat suspendarea, ci acuzaţia de înaltă trădare

Traian Basescu (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

Întrebat dacă punctul final al atacurilor lansate în ultima vreme la adresa sa era ajungerea la o nouă suspendare din funcţie, şeful statului a răspuns: "Nu aş spune, că au trecut de vârsta naivităţii, au fost mai sofisticaţi acuma, nu au vizat o suspendare".

El a afirmat că premierul Ponta, "care a plagiat şi nu a recunoscut", a făcut o afirmaţie gravă potrivit căreia şeful statului român a vândut ţara în Consiliul European.

Preşedintele a mai spus că "stupiditatea unei astfel de afirmaţii" a premierului este uşor de combătut.

"Nu ştiu cine a cumpărat-o, în Consiliul European, atunci când am vândut-o", a spus Băsescu la B1, menţionând că Victor Ponta a jignit toţi şefii de stat europeni când a făcut această declaraţie.

Preşedintele a declarat că se va întâlni marţi la Paris cu şefii de stat şi de Guvern din UE, cărora le va spune că declaraţia lui Ponta trebuie ignorată.

Şeful statului a spus că declaraţia premierului "avea menirea să se adauge acuzaţiilor de fals şi spălare de bani, pentru a se ajunge la acuzaţia de înaltă trădare".

Băsescu a spus că preşedintele ar fi fost supendat din funcţie pentru înaltă trădare până când justiţia s-ar fi pronunţat.

Traian Băsescu a mai spus că în prezent se pare că acest plan a fost dejucat.

Preşedintele a declarat, tot luni, că nu are niciun motiv să suspecteze că Crin Antonescu ar fi implicat în pregătirea campaniei lansate de Roşca Stănescu, menţionând că nu are aceleaşi garanţii legate de Radu Stroe şi că în acest subiect sunt implicaţi şi Victor Ponta şi Dan Voiculescu.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici