Blaga: Matematic, nu sunt şanse foarte mari la moţiune. Ne bazăm pe buna-cuviinţă a unora din PSD, UNPR

Copreşedintele PNL Vasile Blaga a declarat, marţi, că, uitându-se la "matematica parlamentară", ar spune că nu sunt şanse foarte mari ca moţiunea de cenzură să treacă, dar, pe de altă parte, se bazează "pe buna-credinţă faţă de propriul electorat a unora de la PSD şi UNPR".

413 afișări
Imaginea articolului Blaga: Matematic, nu sunt şanse foarte mari la moţiune. Ne bazăm pe buna-cuviinţă a unora din PSD, UNPR

Blaga: Matematic, nu sunt şanse foarte mari la moţiune. Ne bazăm pe buna-cuviinţă a unora din PSD, UNPR (Imagine: Marius Dumbraveanu/Mediafax Foto)

Blaga a fost întrebat, într-un interviu la Gândul Live, ce şanse are moţiunea de cenzură, matematic, să treacă de votul Parlamentului.

"Dacă ne uităm la matematica parlamentară, aş spune că nu sunt şanse foarte mari, dar, pe de altă parte, totuşi, încă ne bazăm pe buna-cuviinţă şi mai ales pe buna-credinţă faţă de propriul electorat a unora de la PSD şi UNPR. Şi avem de partea noastră partidul domnului Geoană, cu câţi parlamentari are, domnul Fenechiu a semnat cu grupul său moţiunea, am văzut astăzi poziţia nuanţată a UDMR, care a spus că îşi lasă colegii să voteze conform propriei conştiinţe. O să vedem", a spus Blaga.

Copreşedintele PNL a fost de asemenea întrebat dacă a avut discuţii cu liderul UNPR, Gabriel Oprea, legat de moţiunea de cenzură.

"Am discutat şi răspunsul lui a fost cel care a fost şi public, de altfel, că îl susţine în continuare pe Victor Ponta", a spus Blaga.

El a menţionat că a văzut poziţia în timp a lui Gabriel Oprea, aceea de a fi susţinut de fiecare dată guvernele din care a făcut parte.

Moţiunea de cenzură depusă de PNL, intitulată "Victor Ponta - demis pentru exces de putere prin blocarea alegerilor. Dreptul la vot nu e o lozincă!", a fost citită luni în plenul Parlamentului, dezbaterea şi votul asupra moţiunii urmând să aibă loc vineri.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici