Bolojan, după decizia PSD: Voi continua să exercit mandatul de premier

Publicat: 20 04. 2026, 21:08
Actualizat: 20 04. 2026, 22:00

This browser does not support the video element.

Premierul Ilie Bolojan a spus că a luat act de decizia PSD, despre care spune că este „complet greșită și iresponsabilă” față de România, nu față de o persoană.

„Înseamnă periclitarea finanțelorlor țării, aruncarea în aer a guvernării”, a spus Bolojan.

El a precizat, referindu-se la PSD, că „este total anormal să încerci să fii parte a decizei, dar să fugi de răspunderea deciziilor pe care le iei”.

„Sunt câteva lucruri care în toată această perioadă nu au fost negociabile și nu cred că trebuie să fie negociabile nici în perioada următoare, pentru că este singura condiție pentru a crea condiții pentru dezvoltare pentru cetățenii țării noastre: să reducem risipa, să facem un stat mai eficient, să susținem investițiile prin atragerea fondurilor europene și să guvernăm corect și cinstit pentru cetățenii țării noastre. Orice s-a întâmplat în aceste zile, practic arată că PSD nu este de acord cu aceste principii”, a declarat premierul.

Marți, ședință la PNL

El adaugă că decizia este iresponsabilă „ținând cont și de contextul internațional”: „Pentru că avem o suprapunere de crize, care înseamnă că pe lângă problemele care vin din stagnarea economiei europene din ultimii ani, avem criza generată de războiul din Golf. Avem problemele noastre de deficit și orice om de stat care se consideră responsabil în această perioadă caută să-și întărească țara și economia și nu să o slăbească așa cum se întâmplă prin deciziile pe care le-a luat PSD-ul”.

„Vom continua să asigurăm guvernarea țării în așa fel încât să trecem cu bine peste această perioadă”, a adăugat premierul.

Bolojan a anunțat că marți va fi o ședință a Biroului extins al PNL, unde vor fi luate decizii.