Câmpeanu, despre recesiune: După auditul prezentat de fiecare ministru, vom vedea unde a fost risipă

Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, a declarat, marţi, despre anunţul privind intrarea României în recesiune, că Guvernul Ponta păstrează cele două obiective, mărirea salariilor şi restituirea CASS către pensionari, iar după auditul fiecărui minister se va vedea unde s-a făcut risipă.

288 afișări
Imaginea articolului Câmpeanu, despre recesiune: După auditul prezentat de fiecare ministru, vom vedea unde a fost risipă

Câmpeanu, despre recesiune: După auditul prezentat de fiecare ministru, vom vedea unde a fost risipă (Imagine: Shutterstock)

"Noi am anunţat şi premierul a spus foarte clar că aceste două mari obiective majore cu care am venit la guvernare le vom păstra. Eu cred că sunt resurse pentru a acoperi aceste - să nu spunem majorări, pentru că nu sunt - ci revenirea la salariile din octombrie 2010 şi restituirea banilor opriţi neconstituţional, în urma deciziei CC, către pensionari", a spus ministrul Muncii.

Mariana Câmpeanu a arătat că aceste măsuri vor fi luate în calcul la rectificarea bugetară.

În plus, ministrul Muncii a mai arătat că, după auditul pe care îl va face fiecare ministru, luna aceasta, se va stabili acolo unde cheltuielile pot fi reduse şi unde s-a făcut risipă.

Ea a mai arătat că ordonanţa de urgenţă privind restituirea CASS către pensionari a fost finalizată şi se află deja la Guvern.

Economia a scăzut cu 0,1% în primul trimestru faţă de octombrie-decembrie şi a intrat în recesiune, întrucât este al doilea trimestru consecutiv de scădere comparativ cu lunile anterioare, evoluţia fiind anticipată de analişti, care estimau însă o contracţie puţin mai mare, de 0,2-0,3%.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici