Candidatul PNL în colegiul Turda, aflat în arest, a obţinut un mandat de deputat

Candidatul PNL în colegiul 8 Turda pentru Camera Deputaţilor, Virgil Pop, aflat în arestul Poliţiei Judeţene Cluj pentru trafic de influenţă, a obţinut un mandat de deputat în urma alegerilor parlamentare, conform atribuirii efectuate, marţi, de Biroul Electoral Judeţean Cluj.

71 afișări
Imaginea articolului Candidatul PNL în colegiul Turda, aflat în arest, a obţinut un mandat de deputat

Candidatul PNL în colegiul Turda, aflat în arest, a obţinut un mandat de deputat (Imagine: Mediafax Foto)

Judecătorul Simona Sulea, membru în BEJ, a declarat, marţi, că a fost încheiată procedura de atribuire a mandatelor în cele paisprezece colegii uninominale, iar unul din mandatele de deputat a fost obţinut de Virgil Pop (PNL) în colegiul nr. 8 Turda.

"Domnul Virgil Pop de la PNL a primit un mandat de deputat", a spus Sulea.

Potrivit listei BEJ, parlamentarii judeţului Cluj, rezultaţi în urma alegerilor sunt următorii: la Senat Mihail Hărdău şi Şerban Rădulescu, ambii PDL, Marius Nicoară (PNL) şi Alexandru Cordoş (PSD), iar la Camera Deputaţilor Daniel Buda, Adrian Gurzău, Mircia Giurgiu şi Petru Călian, toţi de la PDL, Cornel Itu şi Vasile Soporan de la PSD, Palffy Zoltan şi Mate Andras de la UDMR, şi Horea Uioreanu şi Virgil Pop de la PNL.

Virgil Pop a obţinut în Colegiul nr. 8 pentru Camera Deputaţilor un număr de 2.299 de voturi (11.82 la sută).

Preşedintele PNL Cluj, Marius Nicoară, a declarat că în "conformitate cu legile din România Virgil Pop nu este un om condamnat şi beneficiază de prezumţia de nevinovăţie atât din partea societăţii, cât şi a partidului".

"Este un deputat în arest. Aşteptăm ca justiţia să ia o decizie corectă pentru că la dosarul său există numeroase inadvertenţe", a spus Nicoară

Candidatul PNL la Camera Deputaţilor în colegiul Turda, Virgil Pop, a fost arestat, la sfârşitul lunii noiembrie, pentru 29 de zile, de judecătorii Tribunalului Cluj, pentru trafic de influenţă în formă continuată.

Potrivit DNA, în perioada decembrie 2007 - februarie 2008, în calitatea pe care o avea la acea dată, de consilier judeţean, Pop a pretins suma totală de 80.000 euro, din care a primit 130.000 lei şi 30.000 de euro de la un denunţător.

Conform sursei citate, banii au fost primiţi pentru ca, prin influenţa pe care o avea asupra persoanelor cu funcţii de conducere din SC Electrica SA Bucureşti şi Transilvania Nord, precum şi asupra preşedintelui Consiliului Judeţean Cluj de atunci, să determine încheierea unor contracte de execuţie de lucrări de instalaţii electrice în favoarea societăţii administrate de denunţător.

Avocatul lui Virgil Pop: Alegerea ca deputat nu schimbă statutul de arestat al clientului meu

Avocatul lui Virgil Pop, ales deputat PNL de Turda deşi se află în arest pentru trafic de influenţă, Eugen Iordăchescu,  a declarat că noua calitate nu schimbă statutul clientului său, dar că va încerca noi demersuri pentru ca acesta să fie cercetat în libertate.

Avocatul Eugen Iordăchescu a declarat, marţi, că în cazul lui Pop nu se va aplica nici imunitatea parlamentară.

"Alegerea ca deputat nu schimbă statutul lui Virgil Pop, care se află în arest. Se vor face demersuri pentru continuarea cercetărilor acestuia în stare de libertate. Imunitatea parlamentară nu se aplică în cazul clientului meu, pentru că faptele de care este invinuit nu au fost săvârşite în timpul mandatului de deputat, ci înainte de a obţine acest mandat", a afirmat Iordăchescu.

Potrivit unor surse din cadrul PNL Cluj, organizaţia Turda a partidului organizează, marţi seară, o manifestare de susţinere a lui Virgil Pop.

Liberalii speră ca Pop, care este şi preşedinte al PNL Turda, să fie cercetat în stare de libertate măcar pentru a putea merge la Bucureşti să depună jurământul ca deputat în Parlament.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici